Cornel Penu, cel mai straşnic portar român de handbal din toate timpurile, împlineşte 77 de ani. Când suferim alături de jucătorii Naţionalei de fotbal, să ne aducem aminte de un mare sportiv. Omul care, atunci când colegii lui nu reuşeau, spunea: "Stop!".
Sediul Cabinetelor Parlamentare PSD din zona Spitalului Județean a fost vandalizat de doi cetățeni care au spart un geam și au lăsat un mesaj: „Tăiați pensiile speciale”.
Un profesor a explicat modul în care ar trebui să ne dozăm timpul și cum ar trebui să rezolvăm subiectele pentru a avea succes la Evaluarea Națională. Examenul pe baza căruia elevii intră la liceu începe luni.
Sorin Cârțu, fostul președinte al Universității Craiova, și-a anunțat retragerea definitivă din fotbal.
Tancurile Merkava israeliene, de generaţia 3, urmează să fie vândute pentru prima dată la export. Două state din lume ar fi cumpărătorii, unul din Europa. Vânzarea e menită să reînnoiască stocurile la aceste maşini de luptă, după furnizarea lor către Ucraina.