Ungaria a produs surpriza zilei, după ce a ţinut Anglia în şah, 1-1, pe Wembley. Oaspeţii au deschis scorul prin Roland Sallai (24 - penalty), dar gazdele au egalat înainte de pauză prin John Stones (37). Suporterii maghiari s-au încăierat cu forţele de ordine la acest meci, potrivit digisport.ro.
Selecţionerul Ungariei, italianul Marco Rossi, a lăudat dăruirea jucătorilor săi în meciul cu Anglia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2022.
CITEȘTE ȘI: O polițistă sub acoperire l-a vrăjit pe traficantul Mizdron care vindea cocaină în cluburi de lux
"Băieţii au urmat tactica de la început până la sfârşit şi au pus în joc tot talentul şi sufletul lor. Pe final, am avut un pic de noroc. Am întâlnit o echipă a Angliei care nu a fost în cea mai bună formă a sa şi poate de aceea am obţinut această remiză, dar oricum este pentru prima oară când Ungaria pleacă de pe Wembley fără înfrângere după acel 6-3 (în 1953)", a spus tehnicianul italian.
CITEȘTE ȘI: Cu amanta gravidă în trei luni, Reghe anunță că divorțează. Anamaria Prodan: Laurențiu e Soarele meu
"Despre incidentele de la debutul meciului (din tribuna suporterilor ungari), nu vreau să comentez această situaţie. Nu este treaba mea şi orice aş spune ar putea fi interpretat", a afirmat Rossi.