VIDEO Primul antrenament al Simonei Halep la Roland-Garros 2018

DE Paul Cozighian | Actualizat: 24.05.2018 - 14:11

„Este într-o formă perfectă, nu este nici o problemă de semnalat”, a declarat pentru Newsweek România, Virginia Ruzici, managerul numărului 1 mondial.

SHARE

Simona Halep s-a antrenat miercuri, 23 mai, pe ambele terenuri pe care va evolua începând de duminică, 27 mai, sau luni, 28 mai. Ca și anul trecut, a început la amiază, cu o oră și jumătate de pregătire specifică, în public, pe „Suzanne-Lenglen”, stadionul nr. 2 ca mărime (9.829 locuri) cel pe care anul trecut a jucat 4 din cele 7 meciuri disputate. 

2 ore mai târziu a reapărut pe centralul Philippe-Chatrier (14.911 locuri), de data aceasta cu ușile închise. Publicul nu are acces la antrenamentele de pe arena principală. Aici Simona și-a exersat minute în șir serviciul, sub atenta privire a antrenorului Darren Cahill, dar și în prezența Virginiei Ruzici, managerul ei încă din 2008, când cucerea titlul de campioană la junioare, aici la Roland-Garros.

Chipul Simonei era complet destins. Atmosferă relaxată - de altfel - în sânul întregii echipe. Spre finalul orei de antrenament, Darren Cahill îi dădea cursuri de tenis kineto terapeutului Andrei Cristofor, în vreme ce pe marginea terenului, Halep își verifica de zor telefonul.


În calitatea sa de NR. 1 mondial, Simona are anul acesta onoarea coperții ghidului media WTA, distribuit presei la fiecare competiție, iar pe coperta ghidului ATP tronează Nadal.


Numărul pe luna iunie al revistei „Tennis Magazine” îi consacră Simonei Halep 12 pagini. Reportaj la „Stejarii Country Club”, unde Simona trăiește și se antrenează atunci când se află în țară și un interviu, sub titlul „Simona Halep, războinica cu o inimă plină de tandrețe”!


Joi, are loc tragerea la sorți.


Rezultatele româncelor în calificări au fost perturbate de ploaie și s-au desfăsurat pe parcursul a 2 zile:


Alexandra Cadanțu (180) a pierdut 5-7, 6-3, 5-7 la Maryna Zanevska (Bel/153)


Irina Bara (161) 6-7, 6-1, 6-4 cu Audrey Albie (Fra/305) și Alexandra Dulgheru (160) 6-3, 4-6, 6-3 cu Nao Hinino (Jap/119), sunt în turul 2 cu Anna Blinkova (Rus/108) respectiv Lizette Cabrera (Aus/157).

_______________

Foto și video: Paul Cozighian, corespondent special al Newsweek România la Roland Garros 2018

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te