Ediția a 45-a a celei mai dure provocări din sporturile cu motor a ajuns la final, iar sătmăreanul Emanuel Gyenes a pleacat de pe malurile Golfului Persic cu al 11-lea finiș din carieră. Riderul, care este deja legendă a Raliului Dakar, a concurat și în 2023 fără asistență tehnică, ocupând locul 27 în clasamentul general, respectiv locul 11 la Rally2 (piloți privați).
După 14 etape și un prolog, aventura care a început pe malul Mării Roșii a continuat în zona montană și în deșertul Empty Quarter (Rub al Khali) s-a încheiat pe 15 ianuarie în Dammam, oraș din Golful Persic. Dacă zilele din Rub al Khali au fost fără ploaie și temperaturi scăzute, în ultimul bivuac acestea au cauzat din nou probleme, iar ultima probă specială a avut un teren foarte greu de străbătut din cauza ploii căzute cu o zi înainte.
Cum la finalul zilei are loc ceremonia podiumului de sosire, startul în etapa a 14-a a fost dat în ordine inversă, Mani fiind nevoit să meargă pe urmele a peste 60 de motociclete. În pofida traseului mai dificil, datorită unei navigații foarte precise (raza way pointurilor a fost foarte mică), a reușit al 21-lea timp al zilei și a urcat o poziție în clasamentul general al categoriei moto, încheind raliul pe locul 27.
Acesta este al patrulea raliu pe care îl încheie fără asistență tehnică și al optulea în top 30.
„Am ajuns la finișul Dakar 2023 după o zi nebună! Ne-au spus la briefing cu o seară înainte că va fi o zi ușoară, dar din cauza ploii a devenit una grea. Am avut foarte mult noroi pe traseu. Am făcut un Dakar constant. În afară de a treia zi, când am avut o problemă cu pompa de benzină din rezervorul spate. Dar în rest, totul a fost ok.
Citește și: Pilotul Nasseral-Attiyah a câștigat pentru a cincea oară Raliul Dakar la categoria auto
Nu mi-a plăcut vremea din prima parte a raliului. A fost foarte frig în fiecare zi și într-o dimineață, la ora 04:00, am găsit șaua înghețată. În a doua parte am avut dune, vreme mai bună. Totul a fost cum ar trebui să fie la un Dakar. În ultimele două zile însă, iar am avut parte de ploaie și asta ne-a îngreunat treaba.
Mă bucur că am ajuns la al 11-lea finiș în Dakar și vă mulțumesc pentru susținere“, a declarat Emanuel Gyenes.
Înscris la categoria fără asistență tehnică, Mani Gyenes a beneficiat de logistica pusă la dispoziție de organizatori, însă asemeni celorlalți doi ambasadori nu a punctat în clasamentul Original. A fost selecționat pentru rolul de ambasador datorită performanțelor avute de-a lungul anilor, organizatorii hotărând ca riderii care au fost pe podium și/sau în top 30 la general în ultimii 5 ani să nu fie acceptați la această categorie, pentru a da o șansă participanților începători la Dakar. Totul pe fondul diminuării numărului maxim de concurenți acceptați la categoria moto. Practic, an de an, la categoria moto se face o selecție de dosare a concurenților privați.