În prima semifinală, Barca a trecut de Paris Saint-Germain HB cu 37-32 (18-14), după care THW Kiel a câştigat dramatic meciul cu Telekom Veszprem HC, demn de o finală, cu 36-35 (18-13, 29-29), după prelungiri.
PSG, fără Nikola Karabatic (accidentat), dar şi fără Luc Steins şi Henrik Toft Hansen, ambii testaţi pozitiv la COVID-19, a făcut faţă adversarei doar în primul sfert de oră al partidei, în care a condus cu 8-5 şi 9-7, după care Barca a preluat controlul şi la pauză avea un avans de patru goluri, 18-14. Catalanii au dominat şi repriza secundă, în care diferenţa maximă a fost de şapte goluri, echipa antrenată de Xavi Pascual (fost selecţioner al României) câştigând cu 37-32.
Pentru catalani, care joacă prima lor finală din 2015, când au cucerit ultima oară trofeul, au punctat Dika Mem 8 goluri, Aron Palmarsson 6, Ludovic Fabregas 5, Blaz Janc 5, Timothey Nguessan 4, Luka Cindric 4, Aitor Arino Bengoechea 1, Cedric Sorhaindo 1, Kevin Moller 1, Aleix Gomez Abello 2.
Golurile campioanei Franţei au fost reuşite de Dylan Nahi 9, Nedim Remili 5, Dainis Kristopans 4, Ferran Sole Sala 3, Mikkel Hansen 7, Luka Karabatic 2, Kamil Syprzak 1, Elohim Prandi 1.
A doua semifinală, dintre Kiel şi Veszprem, a fost una de senzaţie, cu răsturnări incredibile de scor şi o victorie dramatică a echipei germane. THW, care nu a mai jucat finala din 2014, a controlat prima repriză, în care a condus cu 17-10, iar la pauză a avut 18-14.
În repriza a doua, la 22-16 (min. 37), echipa din Kiel a intrat într-un blocaj, iar Veszprem, finalista de anul trecut, a avut o perioadă incredibilă, reuşind să răstoarne scorul şi să conducă la o diferenţă de patru goluri, 28-24 (min. 51). THW a avut o revenire în forţă şi a reuşit să reechilibreze disputa, a condus cu 29-28, dar maghiarii au egalat prin Fathy Omar, trimiţând meciul în prelungiri după ce echipa germană a ratat trei şanse de a încheia conturile.
Veszprem a avut 34-32 în finalul primei reprize a prelungirilor, dar Kiel a marcat trei goluri la rând (35-34). Veszprem a egalat, 35-35, dar Ekberg a marcat golul care a făcut diferenţa, tot el blocând ultima aruncare, a lui Nenadic.
Pentru învingători au înscris Hendrik Pekeler 8 goluri, Niclas Ekberg 7, Sander Sagosen 5, Domagoj Duvnjak 4, Miha Zarabec 3, Steffen Weinhold 3, Rune Dahmke 3, Patrick Wiencek 2, Harald Reinkind 1.
Golurile echipei din Veszprem au fost marcate de Vuko Borozan 7, Gasper Marguc 7, Yahia Khaled Fathy Omar 5, Kentin Mahe 4, Mate Lekai 4, Petar Nenadic 2, Andreas Nilsson 2, Dejan Manaskov 2, Jorge Maqueda Peno 1, Rogerio Moraes Ferreira 1.
Marţi, în finala mică de la Koln, PSG o va înfrunta pe Veszprem (19:00), iar în finala mare vor fi adversare Barca şi THW Kiel (21:30).
Aceasta va fi a treia finală din cea mai importantă competiţie intercluburi la masculin dintre Barcelona şi TWH Kiel. În 2000, Barcelona se impunea în ambele manşe, cu 28-25 şi 29-24, iar în 2010, Kiel câştiga în ultima act cu 36-34.