duminică 09 noiembrie
EUR 5.0860 USD 4.4037
Abonează-te
Newsweek România

„Stejarii” au bătut Canada la rugby, într-un meci test, cu 31-21. Urmează confruntările cu SUA și Uruguay

Data publicării: 09.11.2025 • 08:59 Data actualizării: 09.11.2025 • 09:04
„Stejarii” au bătut Canada la rugby, într-un meci test - Foto: Facebook / Rugby Romania
„Stejarii” au bătut Canada la rugby, într-un meci test - Foto: Facebook / Rugby Romania

Naționala de rugby a României a bătut echipa Canadei cu scorul de 31-21 (12-7), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, într-un meci test. Pe 15 și 22 noiembrie, urmează confruntările „stejarilor” cu SUA și Uruguay.

România a înscris trei eseuri, prin Ovidiu Cojocaru, aflat la ultimul său meci în tricoul echipei naționale, Cristi Chirica și Tevita Manumua, aflat la selecția cu numărul 20.

Alin Conache a transformat două încercări și a marcat din patru lovituri de pedeapsă.

Citește și: VIDEO Cum a ajuns Octavian Morariu în executivul Comitetului Internațional Olimpic. Carieră de top

„Stejarii” au bătut Canada la rugby, într-un meci test, cu 31-21. Urmează confruntările cu SUA și Uruguay

Punctele canadienilor au fost înscrise din trei eseuri, semnate de Matthew Oworu, Piers von Dedelszen și Noah Flesch, toate transformate de Peter Nelson, informează Agerpres.

Cele două reprezentative s-au întâlnit și anul trecut, la București, ''stejarii'' impunându-se atunci cu 35-27 și câștigând Cupa Cernavodă.

Citește și: Un taur a vrut să „joace” rugby: A alergat jucătorii pe teren în timpul unui meci. Cum a ajuns acolo

Trofeul pus în joc între cele două națiuni poartă numele localității Cernavodă, acolo unde se află centrala nucleară realizată de România în colaborare cu Canada.

Ambele echipe sunt calificate la Cupa Mondială de rugby din Australia din 2027.

România va mai juca două meciuri teste la București, cu SUA (15 noiembrie) și Uruguay (22 noiembrie).

Mai multe articole din secțiunea Sport
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră