Simona Halep s-a înclinat în fața letonei Jelena Ostapenko în semifinalele de la Dubai

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 18.02.2022 - 17:13
Simona Halep s-a înclinat în fața letonei Jelena Ostapenko în semifinalele de la Dubai. / Foto: eurosport.ro

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de letona Jelena Ostapenko în trei seturi, cu 2-6, 7-6 (0), 6-0, vineri, în semifinalele turneului WTA 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 768.680 de dolari.

SHARE

Halep (30 ani, 23 WTA) s-a înclinat după o oră şi 36 de minute, în urma unui final slab de partidă.

Simona Halep, campioană la Dubai în 2015 şi 2020, a avut o evoluţie foarte bună în primul set, câştigat cu 6-2, a reuşit o revenire spectaculoasă în actul secund, însă din tiebreak-ul acestuia până la final nu a mai contat.

Citește și: FOTO Londra bate Clujul. Garsonieră de ȘAPTE metri pătrați, la peste 120.000 de euro

După un început echilibrat de joc, Halep a început să profite tot mai multe de erorile comise de letonă şi a câştigat primul set cu 6-2, după o serie remarcabilă de cinci ghemuri la rând.

Debutul actului secund a fost modest şi Ostapenko s-a desprins rapid la 3-0. Halep a reuşit să revină şi a egalat, 3-3, apoi s-a mers cap la cap până în tiebreak, românca salvând două mingi de set la 5-6. În tiebreak, Halep nu a reuşit să câştige niciun punct. Jocul româncei a suferit şi în setul decisiv, în care nu a avut replică la loviturile rapide, forţa şi unghiurile găsite de Ostapenko, în condiţiile în care serviciul fostului lider mondial pur şi simplu nu a funcţionat.

Halep a încheiat cu 5 aşi dar şi cu 8 duble, faţă de letonă, care a avut 3 aşi şi 5 duble greşeli.

Citește și: Interlopul Fane Văncică spune c-a fost săltat pentru că e prea popular: Dacă mă omoară în mașină?

Ostapenko (24 ani, 21 WTA) are acum 2-1 în meciurile directe cu Halep, după ce baltica a câştigat cu 4-6, 6-4, 6-3 în finală la Roland Garros, în 2017, iar Halep şi-a luat revanşa în acelaşi an, în semifinale la Beijing, cu 6-2, 6-4.

Halep s-a ales cu un cec de 37.500 de dolari şi 185 de puncte WTA.

În finală, Ostapenko o va înfrunta pe rusoaica Veronika Kudermetova, care a profitat de retragerea cehoaicei Marketa Vondrousova în cealaltă semifinală.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te