Schi alpin: Mikaela Shiffrin a obţinut a 102-a sa victorie în Cupa Mondială
Americanca Mikaela Shiffrin a obţinut sâmbătă cea de-a 102-a victorie din cariera sa în Cupa Mondială de schi alpin, după ce s-a impus în slalomul feminin de la Levi (Finlanda), informează DPA.
Marea vedetă a circuitului, Shiffrin a dominat ambele manşe ale concursului, pe care l-a încheiat cu timpul total de 1 min 48 sec 92/100.
Ea a devansat-o cu 01 sec 66/100 pe albaneza de origine italiană Lara Colturi (19 ani), care şi-a sărbătorit ziua de naştere cu o clasare pe podium în staţiunea de schi finlandeză.
Schi alpin: Mikaela Shiffrin a obţinut a 102-a sa victorie în Cupa Mondială
Poziţia a treia a fost ocupată de germanca Emma Aicher, la 02 sec 59/100 de învingătoare, în timp ce câştigătoarea Globului de Cristal la slalom în sezonul trecut, croata Zrinka Ljutic, s-a clasat pe locul al şaselea.
Pentru Mikaela Shiffrin (30 ani), aceasta a fost a 65-a victorie într-o probă de slalom şi a noua înregistrată în Laponia, un record pentru americancă pe aceeaşi pârtie, unde s-a impus pentru prima oară în 2013.
După perioada dificilă pe care a traversat-o în urma accidentării grave la abdomen din noiembrie 2024, care a făcut-o să o mare parte a sezonului trecut, Mikaela Shiffrin etalează o formă bună în acest debut de sezon, cu mai puţin de trei luni înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina.
Citește și: FRF, după imeciul România - Kosovo: Credem cu fermitate că acţiunile lor au fost premeditate
În urma acestei victorii, venită după un loc patru în slalomul uriaş care a deschis noul sezon, luna trecută la Soelden (Austria) Shiffrin a preluat conducerea în clasamentul general al Cupei Mondiale feminine de schi alpin, având un avans de 20 de puncte faţă de compatrioata sa Paula Moltzan.
Duminică, pe aceeaşi pârtie de la Levi se va desfăşura în slalom masculin contând pentru Cupa Mondială de schi alpin.
Clasamentul final al slalomului feminin de la Levi:
1. Mikaela Shiffrin (SUA) 1:48.92
2. Lara Colturi (Albania) + 1.66
3. Emma Aicher (Germania) + 2.59
4. Lena Duerr (Germania) + 2.74
5. Paula Moltzan (SUA) + 2.74
6. Zrinka Ljutic (Croaţia) + 2.80
7. Neja Dvornik (Slovenia) + 3.00
8. Wendy Holdener (Elveţia) + 3.06
9. Marion Chevrier (Franţa) + 3.16
10. Katharina Liensberger (Austria) + 3.20
Citește și: Sophie Hediger a murit în urma unei avalanșe în Elveția. Avea 26 de ani și un palmares bogat
Clasamentul general al Cupei Mondiale feminine de schi alpin (după 2 etape):
1. Mikaela Shiffrin (SUA) 150 puncte
2. Paula Moltzan (SUA) 130
3. Laura Colturi (Albania) 116
4. Julia Scheib (Austria) 100
5. Lena Duerr (Germania) 68
6. Zrinka Ljutic (Croaţia) 66
7. Emma Aicher (Germania) 63
8. Lara Gut-Behrami (Elveţia) 60
9. Sara Hector (Suedia) 53
10. Thea Louise Stjernesund (Norvegia) 45