VIDEO Multinaționala rugby-stelor de la „Agronomia“

DE Mihai Duță | Actualizat: 15.10.2018 - 22:01

Rugby-ul feminin în 7 ia tot mai mare amploare la nivel internațional, prinzând repede din urmă competițiile similare ale băieților.

SHARE

În nordul Capitalei, Universitatea de Științe Agronomice susține o secție de rugby feminin care are deja rezultate importante atât la nivel de junioare, cât și la senioare. 

Am avut noroc de o zi frumoasă când am fost să vedem antrenamentul junioarelor. Dacă pe teren n-au frică de nimic, atunci când au auzit de la antrenorii Emilia Vizitiu și Alexandru Marin că vrem să le și filmăm, mai că n-ar mai fi ieșit din vestiar. 

Emilia Vizitiu

Căpitan de echipă este Ioana Bițică (18 ani), care a început să joace rugby la Băicoi. Acum șase ani și jumătate, doi veri au adus-o pentru prima oară la terenul din orașul natal. 

„Ei au zis hai și tu, hai și tu. Am fost până la urmă și n-am mai putut să mă las. Vreau să ieșim campioane la junioare. Vreau să fac rugby și mai departe, dar va ține doar de mine și de modul în care mă voi pregăti. Îmi doresc să ajung în primul 7 la echipa națională de senioare“, spune Ioana. Are de pe acum drept de joc la senioare și va intra în teren în ultima etapă ca să înceapă să se acomodeze.

Alexandru Marin

Ana-Maria Nanu (14 ani) este cea mai mică din echipă și practică rugby-ul de la 11 ani. A început la Dinamo pentru că fratelei ei geamăn juca deja acolo, preluând „microbul“ de la tatăl lor. La Agronomia a ajuns datorită fiului lui Alexandru Marin, care antrena juniorii de la Dinamo. Ea este una dintre cele cinci jucătoare care se pregătește la Centrul Național Olimpic pentru Tineret, alături de Bianca Preda (16 ani), Alexandra Scorțaru (15 ani), Marilena Leca (17 ani), Maria Dinu (15 ani).

Ioana Bițică (în centru cu tricou galben), în timpul unei faze de apărare la antrenament

„Este un proiect al FRR în colaborare cu Centrul Național Olimpic de Tineret. Sunt în jur de 16 fete din toată țara care se pregătesc în centru, joacă la echipele care le-au trimis, apoi se reîntorc. Au condiții foarte bune de cazare și pregătire. Din rândul lor va fi formată echipa națională de junioare, de fapt prima echipă națională de junioare a României care va participa în competițiile oficiale“, explică antrenorul Alexandru Marin.

Fetele din Moldova

Anul trecut au venit la echipă câteva fete din Republica Moldova în baza unei colaborări cu o echipă din Chișinău. S-au adaptat foarte bine în București și vor să continue să joace și să învețe aici.

Valeria Strătilă (17 ani) este din Chișinău și face rugby de aproape 4 ani. „Aveam un profesor de sport care m-a chemat să joc rugby. Am fost, mi-a plăcut și am rămas. Tot el m-a ajutat să ajung la Agronomia. Îmi place foarte mult aici“, povestește Valeria. A ajuns în România ca urmare a relațiilor dintre antrenorii din Chișinău și cei din București, iar acum învață la Liceul Teoretic Nicolae Iorga. Vrea să joace și la seniori, dar își dorește să urmeze și cursurile Facultății de Drept pentru a deveni procuror. 

Echipa de junioare a CS Agronomia este condusă de Emilia Vizitiu (în centru) care este și căpitan al echipei naționale de rugby în 7

Vasiluța Murza (17 ani), tot din Chișinău: „Eram într-un liceu sportiv și jucam handbal și, la un moment dat, s-a închis secția de handbal și trebuia să aleg alt sport. Așa am ajuns la rugby pentru că este tot un sport de echipă și un sport de contact. Mi-a plăcut foarte tare, am văzut că mi se potrivește și așa am ajuns aici“. Acum învață la Colegiul Tehnic Media. A treia fată din Moldova, Ana Maria, are 16 ani, face rugby de doi ani și jumătate, iar acum învață la Colegiul Grivița.

„Antrenorii lor, Oleg Sadovici şi Vasile Revenco, știind că aici e echipă de senioare, ne-au întrebat dacă nu ne interesează și junioare. Așa au venit toate. Cazarea, masa, asigurările medicale și tot ce ține de activitatea sportivă sunt asigurate de club“, explică antrenorul Alexandru Marin. 

De altfel, din echipa de senioare fac parte șase jucătoare din Republica Moldova și două din Ucraina, toate componente ale loturilor naționale din țările lor.

Selecția jucătoarelor

Antrenorii de la Agronomia merg pe mai multe fronturi pentru a căuta noi sportive. Se bazează în continuare pe competițiile de rugby - tag , acolo unde sunt prezenți mai mereu pentru a racola jucătoare. Apoi este selecția făcută în instituțiile de învățământ cu care există o colaborare: Colegiul Dinicu Golescu, Colegiul Grivița, Liceul Nicolae Iorga, Școala Gimnazială Sfântul Andrei.  

„De asemenea, facem selecție în facultățile din cadrul USAMV. Sunt fete care au mai cochetat cu alte sporturi, cum ar fi handbalul, și care pot trece cu ușurință la rugby. Mai avem o colaborare cu UNEFS-ul și sperăm să mai găsim și acolo sportive care ar putea juca rugby. Ținem legătura și cu cluburile care au fete la nivel de copii“, spune  Alexandru Marin.

Toate jucătoarele Clubului Sportiv Agronomia au asigurate cazarea, masa, asigurările medicale și tot ce ține de pregătirea sportivă. În plus, după terminarea liceului, pot opta pentru una dintre cele șapte facultăți din cadrul USAMV. 

Antrenor la Agronomia, căpitan la echipa națională

De pregătirea junioarelor se ocupă de anul trecut Emilia Vizitiu (29 de ani) care este și jucătoare la Agronomia, dar și căpitanul echipei naționale de senioare. Totodată, Emilia este profesoară de sport la Școala Gimnazială Sfântul Andrei din Capitală. A început să joace
rugby la CSM Pașcani, într-o toamnă, când era în clasa a cincea. Apoi s-a transferat la Politehnica Iași, unde a activat până anul trecut. A venit în București, a ocupat prin concurs postul de profesoară de sport la Școala Gimnazială Sfântul Andrei din sectorul 6, apoi s-a înscris și la doctorat, pentru că vizează și o carieră universitară. Are și un contract de colaborare cu Clubul Sportiv Agronomia, unde și joacă. În fiecare zi este dimineața la școală, iar după amiaza la antrenament.

Valeria Strătilă are 17 ani și este din Chișinău.

Este căpitan al echipei naționale de rugby în 7 de ani de zile și încă nu se poate lăsa de acest sport, cu toate că au existat și momente în care a vrut să renunțe.

„Încă îmi place, încă nu mă pot lăsa. La echipa națională ne întâlnim o dată pe an, cu o săptămână înainte de Campionatul European. E minunat și scurt. Chiar dacă nu avem prea mult timp la dispoziție, de trei-patru ani ieșim pe locul 4, ceea ce este o performanță în condițiile în care avem doar trei echipe înscrise în campionatul intern și, de la an la an, se pierd jucătoare din diverse motive“, explică Emilia Vizitiu. 

Am întrebat-o apoi ce obiective și-a propus. „Cam aici sunt planurile mele de viitor“, spune Emilia întorcându-se către fetele pe care le antrenează. „Vreau să obțin rezultate cât mai bune cu această echipă. Vreau să mai și joc, nu vreau să renunț, vreau și eu o medalie la Campionatul European. Anul acesta, în iunie și iulie, când au fost cele două etape ale competiției, ne-a scăpat printre degete locul 3. Așa că nu renunț până nu vin acasă cu o medalie. Îmi mai doresc să merg cu fetele la Campionatul Mondial de Junioare și să venim cu o medalie acasă. Acestea sunt planurile mele de viitor. Cam totul se rezumă la rugby“, încheie zâmbind Emilia.

Antrenorul echipei de senioare încă de la înființarea ei este experimentatul Alexandru Marin, fost internațional român și unul dintre jucătorii de bază ai echipei Grivița în anii ’80. La Griviţa a jucat între 1976 şi 1989. A rămas la acelaşi club, iniţial ca antrenor de copii şi juniori, ocupându-se apoi, până în prezent, de pregătirea seniorilor. Alexandru Marin a participat cu echipa naţională la prima ediției a Cupei Mondiale de rugby, în 1987.

Anul acesta, Asociația Internaționalilor Români, din care face parte și Alexandru Marin, va organiza pentru prima dată Cupa AIR pentru junioare, concomitent cu Cupa României la senioare.

Clubul Agronomia

Bazele echipei de rugby a Agronomiei au fost puse la inițiativa prof. univ. dr. ing. Ion Nelu Leu, cu sprijinul actualului manager Alexandru Dumitru, în urma unei discuții purtate cu Alina Marin, fostă studentă la Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare și Ingineria Mediului, la vremea respectivă arbitru internațional de rugby în 7. Tot atunci a fost cooptat și antrenorul Alexandru Marin, tatăl Alinei Marin.

Formalitățile au fost făcute inițial pentru club universitar. În 2012, echipa era înscrisă în campionat, iar anul următor se clasa pe locul 2 şi devenea finalistă a Cupei României.

În 2014, actualul director Călin Alexandru a început demersurile pentru trecerea la forma de organizare „club sportiv“ și, din 2015, a luat ființă CS Agronomia. Un an mai târziu, echipa avea să câștige și titlul de campioană naţională, și Cupa României. În 2017, conducerea a decis și înființarea unei secții de junioare pentru a avea propria pepinieră de jucătoare.

C.S. Agronomia a devenit astfel primul club care are echipe înscrise în competițiile organizate de FRR, atât la senioare, cât și la junioare. Anul trecut, ambele echipe au fost vice-campioane, iar senioarele au câștigat Cupa României.

Unul dintre sponsorii constanți ai echipei este Ana Catering. Lotul de senioare al CS Agronomia: Emilia Vizitiu (căp.), Nicoleta Drilea , Ioana Păvăloaia; Republica Moldova: Oxana Bunici, Cristina Popescu, Elena Bozu, Mihaela Artic, Diana Loghin, Victoria Moroza; Ucraina: Natalia Mazur și Anastasia Bardica. 

Lotul de junioare al CS Agronomia: Ioana Bițică (căp.), Marilena Leca, Andreea Măslină, Andrada Mitrache, Ana Maria Nanu, Ionela Lupu, Andreea Scorțaru, Diana Bodea, Maria Dinu , Bianca Preda și Republica Moldova: Valeria Strătilă, Natalia Morarii, Vasiluța Murza, Ana Maria Ursoi.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te