MotoGP Valentino Rossi, ”Il Dottore”, infectat cu COVID-19: ”Mă dureau oasele și aveam febră”

Coronavirusul nu a ținut cont de cele nouă titluri de campion mondial la motociclism viteză ale lui Valentino Rossi. În vârstă de 41 de ani, ”Il Dottore” a fost testat pozitiv la COVID-19 și nu va lua startul în cea de-a 10-a etapă a sezonului MotoGP 2020.
“Din nefericire, când m-am trezit în această dimineaţă nu mă simţeam bine. Mă dureau oasele şi aveam o mică febră, astfel că l-am chemat imediat pe doctor, care m-a testat de două ori. Testul rapid a avut rezultat negativ, la fel ca testul pe care l-am făcut marţi. Însă al doilea test, al cărui rezultat l-am primit la ora 16.00 (joi, 15 octombrie, n.r.), a fost din nefericire pozitiv”, a scris Rossi pe Twitter.
”Sunt dezamăgit că va trebui să ratez cursa din Aragon. Mi-ar plăcea să fiu optimist şi încrezător, dar mă aştept ca a doua serie în Aragon să fie pentru mine tot <
În MotoGP 2020, Rossi ocupă în momentul de față, cu patru curse înainte de finalul campionatului, locul 13 în clasamentul general al piloților, cu 58 de puncte. Următoarea cursă, cea de-a 10-a etapă MotoGP 2020, este programată pe 25 octombrie - Marele Premiu al Aragonului. Pe 8 noiembrie, urmează Marele Premium al Europei, iar pe 15 și 22 noiembrie, Marele Premiu al Valenciei și Marele Premiu al Portugaliei.