duminică 07 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Messi nu s-a prezentat la centrul de antrenament al Barcelonei pentru efectuarea testelor COVID

Data publicării: 30.08.2020 • 13:33 Data actualizării: 30.08.2020 • 13:47
Leo Messi/FOTO: facebook.com
Leo Messi/FOTO: facebook.com

Atacantul argentinian Lionel Messi pare să facă un pas în plus către plecarea de la FC Barcelona, după ce nu s-a prezentat duminică la centrul de antrenament al clubului catalan în vederea efectuării testelor pentru depistarea coronavirusului, informează AFP.

Toţi jucătorii şi staff-ul au fost convocaţi duminică dimineaţă pentru a efectua testele PCR de detectare a noului coronavirus înainte de reluarea antrenamentelor de luni, majoritatea prezentându-se la centrul sportiv Joan Gamper.

Lionel Messi, care era convocat la ora 10:15, conform presei, nu a fost văzut la faţa locului, spre deosebire de prietenul său, atacantul Luis Suarez, cu care vine în mod regulat la antrenament, arată Agerpres.

Messi a trimis un fax marţi responsabililor Barcelonei, prin intermediul avocaţilor săi, în care conducerea clubului era înştiinţată că jucătorul nu se va prezenta la această testare şi nici la primul antrenament sub comanda noului antrenor Ronald Koeman luni, conform presei.

Messi, în vârstă de 33 de ani, sub contract cu FC Barcelona până pe 30 iunie 2021, a anunţat clubul că doreşte rezilierea "unilaterală" a contractului.

După umilitoarea înfrângere cu 8-2 suferită în faţa lui Bayern Munchen în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, obosit după un sezon stresant şi nemulţumit de proiectul sportiv prea puţin convingător, Messi şi-a pus ameninţările în practică, fiind decis să pună punct experienţei cu FC Barcelona.

Mai multe articole din secțiunea Sport

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră