Fotbalistul australian Cristian Volpato, amendat după un test pozitiv la cocaină
Internaţionalul australian Cristian Volpato, arestat de poliţie pentru exces de viteză la Sydney, iar apoi testat pozitiv la cocaină, la câteva zile după ce a participat la Cupa Mondială de fotbal 2026, a fost condamnat să plătească o amendă, au anunţat, miercuri, poliţia.
Mijlocaşul de 22 de ani, care joacă la Sassuolo, în Italia, a fost condamnat să achite 722 de dolari australieni (circa 450 de euro), iar permisul său de conducere a fost reţinut la arestare.
Fotbalistul australian Cristian Volpato, amendat după un test pozitiv la cocaină
El a fost arestat la finalul lunii iulie pentru două excese de viteză în timpul aceleiaşi nopţi. La primul control a avut un rezultat negativ la un test de alcoolemie şi a primit o contravenţie, însă două ore mai târziu a fost arestat, a precizat poliţia. De data aceasta el a fost supus unui test antidrog, care a ieşit pozitiv la cocaină.
Citește și: Jackpot de 13 miliarde. Cine s-a îmbogățit pe spinarea microbiștilor, la Cupa Mondială din SUA?
Volpato a disputat trei meciuri pentru Socceroos la Cupa Mondială din America de Nord, după ce a optat să reprezinte Australia în locul Italiei, cu puţin timp înaintea turneului final.
Citește și: Financial Times: Donald Trump vrea să finanțeze cu 2.000.000.000 $ mișcările MAGA din UE. Invocă „cenzură”
El este născut şi crescut la Sydney, înainte de a pleca în Italia, pe care a reprezentat-o la nivel juvenil.