Didier Deschamps rămâne în continuare selecționerul naționalei de fotbal a Franței până în anul 2026

DE Bianca Iosef | Actualizat: 07.01.2023 - 13:19
Didier Deschamps- Foto: FACEBOOK

Didier Deschamps şi-a prelungit contractul de selecţioner al Franţei până în 2026, a anunţat, sâmbătă, Federaţia Franceză de Fotbal (FFF).

SHARE

Numit pe 9 iulie 2012, Didier Deschamps are 89 de victorii, 28 de remize şi 22 de înfrângeri în 139 de meciuri cu echipa Franţei. Guy Stéphan, asistentul lui Didier Deschamps, Franck Raviot, antrenorul portarilor, şi Cyril Moine, preparatorul fizic, îşi vor continua misiunea cu Les Bleus până în 2026.

„Cu preşedintele am ajuns la un acord pentru prelungirea până în 2026. Îi mulţumesc preşedintelui. În Qatar, am fost foarte aproape de a obţine ceea ce ne-am dorit, acest titlu de campion mondial. Au fost multe lucruri pozitive. Vreau să mulţumesc personalului tehnic, întregului personal.

Citește și: Poliția a deschis o anchetă după ce un copil de nici 3 ani a decedat în Spitalul de Copii din Brașov

La întoarcerea în Franţa, mi-am dat seama de emoţiile pe care le-ar trezit această Cupă Mondială. A fost multă pasiune, sprijin. Puteţi conta pe mine pentru a menţine echipa Franţei la cel mai înalt nivel internaţional", a spus Deschamps, potrivit News.ro.

Citește și: 37 de proiecte în valoare de peste 1 miliard de lei depuse de primarul din Brașov în doar doi ani

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te