Cine e sportiva care e încă cea mai în vârstă campioană olimpică la cea mai grea probă din atletism

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 21.01.2024 - 14:40
O sportivă româncă este cea mai vârstnică câștigătoare a celei mai grele probe din atletism la Jocurile Olimpice Foto: profimediaimages.ro
Constantina Diță a devenit, la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, cea mai în vârstă câștigătoare la maraton din instoria competiției Foto: profimediaimages.ro

O româncă este cea mai în vârstă câștigătoare a unei medalii de aur din istoria Jocurilor Olimpice la cea mai grea probă din atletism. Ea a fost și ambasadoare a mai multor competiții importante.

SHARE

La Jocurile Olimpice de la Beijing, o româncă devenea cea mai în vârstă câștigătoare a medaliei de aur din istoria competiției.

Ajungea la această performanță după 20 de ani de antrenamente.

Cine e sportiva care e încă cea mai în vârstă campioană olimpică la cea mai grea probă din atletism

Constantina Diță (cunoscută și sub numele de Tomescu în perioada 1994 -2008, când a fost căsătorită cu antrenorul său, Valeriu Tomescu) a atins vârful carierei la Jocurile Olimpice de la Beijing, la vârsta de 38 de ani, când a cucerit titlul olimpic la maraton.

Pușa, cum îi spun prietenii, a devenit, astfel, nu numai cea mai în vârstă campioană olimpică de maraton, ci și cel mai vârstnic sportiv care a obținut vreodată o medalie la maratonul olimpic, conform COSR.

Citește și: Cine e gimnasta olimpică a cărei săritură îi poartă numele și a devenit subiect de teză de doctorat

La Beijing, Constantina Diță a avut un parcurs de poveste. A alergat alături de pluton în prima parte a cursei, s-a desprins apoi curajos, fără ca nimeni să o urmărească, a accelerat ritmul până spre final și a reușit să treacă prima linia de sosire, cu un avans de 22 de secunde față de următoarea clasată.

Citește și: Cine e campioana cu 4 recorduri mondiale, care s-a antrenat singură și era urmărită de Securitate


Constantina Diță a devenit, la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, cea mai în vârstă câștigătoare la maraton, din istoria competiției Foto: profimediaimages.ro

Pe lângă o serie de recorduri mondiale și naționale doborâte, în bogatul sau palmares figurează două titluri cucerite la Maratonul de la Chicago, din 2004 și Campionatul Mondial de semimaraton de la Edmonton (Canada), din 2005, o medalie de argint pe distanță de 20 km, adjudecată la Campionatul Mondial de alergări pe șosea de la Debrecen (Ungaria), din 2006 și trei medalii de bronz obținute în 2004, la CM de semimaraton de la New Delhi (India), în 2005, la maratonul din cadrul CM de la Helsinki (Finlanda) și în 2007, la Maratonul de la Londra.

S-a stabilit în Statele Unite ale Americii în 2002.

I-a fost conferit Ordinul “Meritul Sportiv” clasa I.

S-a retras la 44 de ani

Constantina Diță s-a retras oficial din activitate, la 44 de ani, în 2014, după Maratonul Internațional București unde a participat în calitate de ambasador al competiției.

Citește și: Recunoașteți personajul? Mare campion, printre cei mai puternici oameni din lume. Suspendat pe viață

„Toată lumea mă întreabă de ce mă retrag, de ce nu mai fac. Eu zic că este timpul, după o carieră de 25 de ani. Este timpul să mă retrag. Este o bucurie că o să fiu mai mult aproape de familie. Nu am niciun regret, dacă aș lua-o de la început aș face același lucru”, a declarat fosta campioană olimpică.

„E doar o schimbare, și una foarte mică. Suntem contemporani cu ea. Este un exemplu viu în continuare și, cu siguranță, va rămâne în mișcarea sportivă”, crede Alin Petrache, președintele COSR.

Participantă la peste o sută de curse, Diță a urcat pe prima treaptă a podiumului olimpic la Beijing după 20 de ani de muncă și speră ca exemplul ei să fie urmat de toți sportivii din România.

„Vreau să încurajez toți tinerii sportivi să fie încrezători. Aveți nevoie de tupeu, ambiție și dăruire”, a mai spus Constantina Diță.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te