O mare gimnastă a României, campioană olimpică și mondială, are o săritură extrem de complexă și periculoasă, care-i poartă numele și care a devenit subiect de teză de doctorat.
A făcut parte din generaţia de excepţie a gimnasticii româneşti din anii '90, alături de Andreea Răducan, Maria Olaru, Lavinia Miloșovici și Gina Gogean.
Cine e gimnasta olimpică a cărei săritură îi poartă numele și a devenit subiect de teză de doctorat
Simona Amânar Tabără este triplă campioană olimpică (medaliată cu aur la două ediții ale JO – Atlanta 1996 și Sydney 2000), de șase ori campioană mondială și dublă campioană europeană la gimnastică.
Născută pe 7 octombrie 1979, la Constanţa, a adunat de-a lungul carierei aproape 30 de medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene, contribuind decisiv la cele patru titluri mondiale pe echipe obţinute de România între 1994 şi 1999, precum şi la cel olimpic din 2000.
O săritură extrem de dificilă din gimnastică îi poartă astăzi numele, fiind executată în premieră de Simona Amânar la Olimpiada din 2000. Gimnasta este a doua sportivă română inclusă în International Gymnastics Hall of Fame, după Nadia Comăneci.
„Prima oară am executat-o cred că prin 1998, la o competiţie în Franţa. Dar ea a fost omologată de Federaţia Internaţională de Gimnastică la Olimpiada de la Sydney, din 2000.
Federaţia Internaţională nu poate omologa un element decât dacă acesta este executat la un Campionat Mondial, la un European sau la o Olimpiadă.
De aceea am ţinut foarte mult ca la Jocurile Olimpice din Australia, ultima mare competiţie internaţională la care am participat, să prezint o săritură pe care nu a mai facut-o nimeni şi care să rămână în istoria gimnasticii mondiale”, a povestit Simona, într-un interviu pentru Libertatea.
De altfel, Simona a decis să-şi susţină teza de doctorat pe acest subiect, ceea ce arată complexitatea săriturii. Cu acest doctorat a devenit profesor universitar la Universitatea de Vest din Timișoara.
Simona Amânar. Andreea Răducan și Maria Olaru pe podium, la Jocurile Olimpice de la Sidney din 2000 Foto: profimediaimages.ro
Părinții au decis s-o dea la gimnastică
Spre deosebire de alte gimnaste, Simona spune că nu ea a ales acest sport: „Eram foarte mică, aveam 6 ani, şi părinţii mei au ales acest sport. La început, pentru mine a fost un joc, pentru că mă aruncam în groapa cu bureţi.
Dar, cu timpul, această joacă s-a transformat într-una mai serioasă. Mi-a plăcut foarte mult de la început şi nu mi-a părut rău că părinţii au ales pentru mine acest sport. Dacă nu aş fi făcut gimnastică, mi-ar fi plăcut să fac patinaj artistic”.
La Campionatele Europene de juniori din 1992, desfăşurate la Arezzo, unde s-a clasat pe primul loc cu echipa, a înţeles că are o şansă importantă să devină un nume mare.
După acest succes, a urmat includerea în lotul olimpic, unde lidere erau Lavinia Miloşovici şi Gina Gogean. Cele dintâi concursuri de senioare au fost Mondialele şi Europenele din 1994, unde a contribuit la victoriile obţinute de echipa României.
Un an mai târziu, la Sabae, unde au avut loc Campionatele Mondiale, a cucerit al doilea titlu cu echipa, dar a reuşit şi primul succes individual, la sărituri.
Specialistă la sărituri
Europenele din 1996 au consacrat-o ca specialistă a acestui aparat, unde a obţinut de asemenea medalia de aur, alături de cele de la paralele şi în concursul pe echipe. Rezultate care o recomandau ca una dintre posibilele protagoniste ale Jocurilor Olimpice.
La Atlanta, a contribuit la medalia de bronz câştigată de echipa României, apoi a intrat în concursul de la individual compus, înlocuind-o pe Alexandra Marinescu.
„Am avut o şansă pe care nu am ratat-o pentru că am transformat-o în medalie. Şi altele au mai avut şansa să participe şi nu au obţinut nicio medalie. Eu m-am calificat în finală, dar eram a patra din echipă şi doar primele trei aveau dreptul să participe în concurs.
Antrenorii şi federaţia au decis însă să particip eu. Mă bucur că nu am dezamăgit şi că am reuşit să obţin o medalie”.
Simona a luat bronzul, terminând la egalitate cu Lavinia Miloşovici şi în urma Ginei Gogean, clasată pe poziţia a doua.
Deja campioană mondială şi europeană la sărituri, românca a completat un "hattrick" de senzaţie cu titlul olimpic la acest aparat, apoi a încheiat Olimpiada centenară cu argintul de la sol, unde a fost învinsă de Lilia Podkopayeva, câştigătoarea de la individual-compus.
Cele patru medalii câştigate la Atlanta au reprezentat o importantă infuzie de încredere pentru Amânar, care s-a dezlănţuit în următorii ani, perioadă în care şi-a completat palmaresul cu alte trei titluri mondiale (două pe echipe, unul la sărituri), două europene (cu echipa şi la sărituri), două victorii la Cupa Mondială (sărituri şi sol), precum şi alte numeroase prezenţe pe podium la competiţiile importante.
Comentarii 0