România conduce într-un clasament nedorit în Europa. Ce se întâmplă cu tinerii?

DE Florentina Enache | 21.08.2024 - 14:34
România conduce într-un clasament nedorit în Europa. Ce se întâmplă cu tinerii? - Foto: Freepik.com (Imagine cu rol ilustrativ)
România conduce într-un clasament nedorit în Europa. Ce se întâmplă cu tinerii? - Foto: Freepik.com (Imagine cu rol ilustrativ)

România conduce într-un clasament nedorit în Europa. Ce se întâmplă cu tinerii din țara noastră?

SHARE

România se numără printre ţările membre cu cei mai mulţi şomeri în rândul proaspeţilor absolvenţi din UE.

Ponderea proaspeţilor absolvenţi de liceu sau facultate din UE care erau angajaţi a ajuns în 2023 la 83,5%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu 82,4% în 2022, însă țara noastră are mulți tineri care nu și-au găsit un loc de muncă după terminarea studiilor, arată datele publicate miercuri de Eurostat, conform Agerpres.

Proaspeţii absolvenţi sunt persoane cu vârsta între 20 şi 34 de ani, care şi-au finalizat studiile secundare sau terţiare în ultimii trei ani.

Citește și: Tinerii pot să nu mai plătească taxe la primul loc de muncă, pentru 2 ani. Care e condiția

România conduce într-un clasament nedorit în Europa. Ce se întâmplă cu tinerii?

Potrivit sursei citate, rata de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi este mai mare de 80% în 22 de ţări membre UE. Cel mai bine la acest capitol stă Malta, unde 95,8% din proaspeţii absolvenţi erau angajaţi în 2023, urmată de Ţările de Jos (93,2%) şi Germania (91,5%).

La polul opus, cele mai scăzute rate de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi se înregistrau în Italia (67,5%), Grecia (72,3%) şi România (74,8%).

Rata de ocupare este mai mare în rândul absolvenţilor de facultate decât în cazul celor care au terminat liceul. În 2023, rata de ocupare a proaspeţilor absolvenţi de facultate era mai mare de 90% în Irlanda, Austria, Belgia, Suedia, Slovacia, Polonia, Germania, Letonia, Bulgaria, Ungaria, Ţările de Jos, Malta şi Estonia. În doar două ţări membre UE acest indicator era mai mic de 80%: Grecia şi Italia.

Pe sexe, rata de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi din UE este mai mare în rândul bărbaţilor (85%) decât în rândul femeilor (82%). Această situaţie se regăseşte în 18 state membre, inclusiv în România. Cu toate acestea, cea mai mare diferenţă este în Cehia, unde rata de ocupare a bărbaţilor care au absolvit recent liceul sau facultatea este cu 19,4 puncte procentuale mai mare decât în rândul femeilor. În sens invers, în nouă state membre, rata de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi este mai mare în rândul femeilor decât în cazul bărbaţilor. Cea mai mare diferenţă este în Bulgaria, unde rata de ocupare a femeilor care au absolvit recent liceul sau facultate este cu 6 puncte procentuale mai mare decât în rândul bărbaţilor.

La nivelul UE, în ultimii zece ani s-a înregistrat o creştere a ratei de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi. În 2013, această rată se situa la 74,3% şi între timp a crescut constant. Excepţia a fost în anul 2020, afectat de pandemie, când ponderea proaspeţilor absolvenţi de liceu sau facultate din UE a scăzut cu 2,3 puncte procentuale, comparativ cu 2019, până la 78,7%.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te