Mărturia șocantă a unei femei violate despre cum a fost tratată de oamenii legii. Ce spune Poliția

DE Flavia Drăgan | Actualizat: 08.08.2019 - 11:13
Sursa foto: Rețeaua VIF
Sursa foto: Rețeaua VIF

O femeie, victimă a violului, a povestit cum, atunci când s-a dus să depună plângere împotriva agresorului, polițiștii au întrebat-o dacă nu face asta din răzbunare și dacă înțelege că îi distruge viața bărbatului.

SHARE

La Spitalul Universitar, singurul spital din România unde, teoretic, funcționează un centru-pilot pentru victimele violului, unde femeia a fost dusă de polițiști, nu i s-a prelevat nici o probă, fiind trimisă la Institutul de Medicină Legală.

La înființarea centrului-pilot, la finalul lui noiembrie anul trecut, autoritățile au susținut că, de acum, victimele violului nu vor mai fi puse pe drumuri între spital și IML, toate probele fiindu-le prelevate cu ajutorul unui kit special chiar la spital. Realitatea arată, însă, că circuitul nu funcționează.

Poliția Capitalei, punct de vedere: Plângerea victimei a fost înregistrată în scurt timp 

UPDATE joi, 10.40: Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Ciprian Romanescu, a declarat, pentru Newsweek România, că plângerea victimei a fost înregistrată la scurt timp după ce a venit la Secția 14 și că „aceasta este cea mai bună dovadă că nu a fost luată în derâdere”.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei a mai precizat și că întrebările puse de polițiștii de la Secția 14 au fost pentru a clarifica situația, nu pentru a o lua în derâdere, iar că „verificările s-au făcut cu responsabilitate”.

La Secția 14 nu s-a declanșat nici o anchetă internă, însă Ciprian Romanescu a precizat că, dacă victima este nemulțumită, poate depune la Biroul Control Intern o plângere și se vor face verificări. 

Redăm și punctul de vedere al Poliției Capitalei, remis la solicitarea Newsweek România: „La data de 04 august a.c., la sediul secției 14 Poliție în jurul orelor 6:00, s-a prezentat o femeie, de 33 de ani, care a sesizat faptul că a fost victima unei infrațiuni de viol în urmă cu puțin timp. În cauză a fost întocmit de îndată un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, iar cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4”. 

---

Newsweek România a cerut Spitalului Universitar de Urgență București și Secției 14 de Poliție puncte de vedere privind modul în care au gestionat cazul femeii și le va publica îndată ce le va primi.

Secția 14 a transmis Newsweek România doar că a trimis solicitarea privind comunicarea unui punct de vedere Serviciului de Informare și Relații Publice din cadrul DGPMB. 

„Ești sigură că știi ce o să i se întâmple omului ăstuia?”

Maria* are 34 de ani și a divorțat acum două luni. Atunci, și-a făcut cont pe Tinder, o aplicație de întâlniri, și l-a cunoscut pe el, cu doi ani mai mic. Au început să se întâlnească, iar ea s-a îndrăgostit. Maria spune acum că el a profitat, probabil, de vulnerabilitatea ei, proaspăt ieșită dintr-o căsnicie. Sâmbătă noaptea, Maria a fost violată până a făcut hemoragie.

„În momentul ăla, n-am mai știut de mine. N-am știut să reacționez. Doar știam că o să mai facă asta și altor oameni. L-am rugat să se oprească, nu s-a oprit, deși a văzut că mi-e frică de el.

Nu m-a bătut, pentru el cred că totul a fost o chestie sexuală, adică, după ce a terminat, mi-a zis că exagerez, că m-a zgâriat un pic, dar și când îmi dădea palme și m-a strangulat, pentru el a fost un joc sexual ... și eu îi spuneam: «să nu faci asta nimănui, nici mie, nici nimănui vreodată», el tot continua. Îmi spunea: «ce te-am rupt, ce te-am violat, ce mult îmi place»”, povestește Maria, cu multe pauze.

La șase dimineața, s-a dus la secția de poliție cea mai apropiată de locuința lui, Secția 14. „Am fost la o secție de poliție pe lângă el, la Tineretului, am ajuns la șase dimineața. Eu sângeram, aveam nevoie de îngrijiri medicale, așa că m-au dus la Universitar. Acolo, m-au lăsat să stau două ore pe targă,  mi-au făcut niște investigații, dar n-am intrat la ginecologie, unde ar fi trebuit să intru. Când am intrat, după două ore, mi s-a spus că trebuie să mergem la IML, că «noi aici nu avem ce să-ți facem». Poliția m-a dus la IML, acolo am dat peste un doctor care a fost ok, singurul cu care am interacționat bine, care a avut empatie”, povestește Maria.

Apoi, s-a întors la Poliție. „Când am vorbit despre asta, au încercat să mă pună cumva la zid. Era clar că nu știau să trateze astfel de cazuri.  «Ești sigură că vrei să ... că știi ce o să i se întâmple omului ăstuia? Că o să îi distrugi viața?». Apoi, când am dat declarația, pe la 14.00 după-amiaza - deci la 6.00 dimineața m-am dus, la 6.00 seara s-a terminat totul - cel care mi-a luat declarația m-a întrebat: «Dar ești sigură că nu vrei să te răzbuni pe el, că nu faci asta din răzbunare? Niște texte care... «Ești sigură că ești aptă mental să faci chestia asta?».

Din cinci polițiști cu care am stat de vorbă, patru au avut o atitudine de genul ăsta, unul singur a fost «de partea mea» și mi-a spus că sigur e recidivist”, spune femeia.

În seara aceea, polițiștii l-au chemat și pe el la secție. „Mi-a spus: «Ce-ai făcut, nu-ți dai seama că îmi distrugi viața?». Sunt divorțată de două luni și atunci am intrat pe Tinder, el e primul om cu care m-am văzut constant în astea două luni. Cred că m-a făcut să mă îndrăgostesc de el, a profitat de vulnerabilitatea mea, eu nefiind un om prost și nici el nu e, e un om mișto, dar a avut un moment în care a luat-o razna ori a mai făcut asta... S-a oprit la multe chestii, i-am zis că nu-mi place, dar la asta nu s-a oprit, iar eu urlam ... După ce s-a întâmplat ..., eu m-am ghemuit, el m-a luat în brațe și mi-a zis că-mi mulțumește --- eu eram «nu, efectiv nu, să nu mai faci asta cu nimeni». El mi-a zis că lui asta îi place, că nu mi-am dat seama că nu e normal?”.

A doua zi, a fost chemată din nou la secție, să i se ia amprente. Atunci, le-a cerut polițiștilor să emită un ordin de protecție provizoriu, pentru că el știe unde locuiește ea și are și un copil. Maria povestește că au ținut-o pe scările secției, râzându-i în nas și spunându-i că e cuvântul ei împotriva cuvântului lui și că nimeni nu o va crede.

„Le-am zis de ordin de protecție, că am un copil mic acasă și mi-e frică, el știe unde stau și ... vorbeam asta cu doi polițiști care erau pe scară, da? În fața secției de poliție. Mi-au zis că nu mai au nevoie de amprentele mele, că și așa m-aș fi murdărit, de parcă îmi păsa că mă murdăresc pe mâini. Când stăteam pe scară cu ei, efectiv pe unul îl bufnea râsul, când îi spuneam de ordinul de protecție, că nu mă simt în siguranță, și mi-a spus că: și așa v-am citit dosarul și nu aveți nici o șansă. Nici măcar moral nu poate să emită o astfel de judecată, pur și simplu, el trebuia să se ducă prin vecini să vadă cine m-a auzit urlând la 04.00 dimineața. Înțeleg că empatie zero, dar măcar meseria să și-o facă. Și să nu-și dea cu părerea în fața unei victime”, susține Maria.

„Cineva care a trecut printr-un viol și nu era așa încăpățânată ca mine renunța în secunda doi”

Maria nu crede că polițiștii vor căuta martori care să confirme trauma pe care ea atrăit-o, dar nu vrea să renunțe. La o zi după viol, a început să facă terapie și asta o ajută. A revenit în casa ei după două zile, pentru că la început i-a fost frică să meargă acasă. Acum, locuiește cu o prietenă și își caută un avocat, pentru că, spune ea, nu vrea să mai vorbească niciodată direct cu Poliția.

„Nu am nici un fel de încredere că ei își vor face treaba, de asta apelez la presă. Poate că nu o să shimbe în cazul meu, dar ce mă interesează pe mine este să se schimbe sistemul. Când am intrat la doctor, doctorul, o femeie, mă întreba că de ce ești anxioasă, că de ce nu mă lași să te ating. În sinea mea, mă gândeam că cineva m-a violat acum 10 ore.

Cineva care a trecut printr-un viol și nu era așa de încăpâțânată ca mine, că eu sunt mai activistă așa, cred că ar fi renunțat în secunda doi. Sunt foarte revoltată și pe sistemul medical, dar mai ales pe cel polițienesc, polițiștii care râdeau pe scară de mine ... Le-am zis că nu mi se pare normal ca cineva care ar trebui să mă protejeze pe mine, să mă facă să mă simt în siguranță, să mă trateze ca și cum eu am greșit ... pentru că eu știu foarte bine că nu am greșit eu.

Mă țin de procesul ăsta, măcar știu că omul ăsta nu o să mai atingă pe altcineva în felul ăsta ... ce mă ține pe mine motivată e că știu că îmi fac bucățica mea de schimbare în sistem”, spune Maria.

*Maria nu este numele real al victimei. Maria se teme pentru siguranța ei și a copilului ei și vrea să îi protejeze pe copilul și părinții ei de episodul traumatic.

Centrul pentru victimele violului unde nu a mers nici o victimă

La Spitalul Universitar, acolo unde Maria a fost dusă de Poliție, funcționează, de la sfârșitul lunii noiembrie 2018, singurul centru pentru victimele violului din România. Funcționează, însă, de la inauguare până la sfârșitul săptămânii trecute, nici o victimă nu a fost acolo, potrivit răspunsului Spitalului Universitar, la solicitarea Newsweek România.

Spitalul susține că a promovat existența centrului, la fel ca și Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse (ANES), inițiatoarea proiectului.

Citește și: Nici o victimă a violului nu a mers la centrul-pilot. Proiectul din care face parte - 2,5 milioane € 

Concret, proiectul constă într-o abordare integrată a cazurilor de viol petrecute în Capitală: în loc ca victima să fie plimbată de la Poliție la spital (dacă este rănită) și la Institutul de Medicină Legală (IML), victima ar trebui adusă direct la Spitalul Universitar, unde există kituri donate de IML pentru prelevarea probelor biologice în cazurile de viol, iar apoi, victima ar putea fi dusă într-un centru de urgență din Sectorul 5, cel mai apropiat centru de spital.

Totuși, așa cum arată și cazul Mariei, pe hârtie, lucrurile funcționează, însă, în practică, victimele violurilor sunt plimbate de la Poliție la spital, apoi la IML, apoi din nou la spital și din nou la Poliție.

Într-un răspuns la solicitarea Newsweek România, de marți, ANES a precizat că a anunțat lansarea centrului prin: comunicate de presă, pe social media, prin linia telefonică de urgență gestionată de ANES, în spitalul Bagdasar-Arseni din București și la conferințele organizate de ANES.

Despre centrul-pilot pe care ANES l-a anunțat în noiembrie anul trecut ca „preambulul unui obiectiv specific din Programul de Guvernare, Capitolul „Respect și Demnitate pentru Femei” care vizează înființarea la nivel național a 10 Centre de Criză pentru Situațiile de Viol (aceste centre ar trebui înființate cu bani norvegieni, în cadrul unui proiect de 2,5 milioane de euro, n.r.), ANES a susținut că centrul-pilot nu face parte din acest program cu fonduri norvegiene, „Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul”.

Citește și: Cum le lasă Gabriela Firea pe femeile abuzate fără singurul centru în regim de urgență din București

Proiectul „Sprijin pentru Implementarea Convenției de la Instanbul” prevede înființarea a cel puțin 10 centre de criză pentru situațiile de viol și opt centre de asistență pentru agresori, achiziționarea unor kituri pentru prelevarea probelor biologice și formarea personalului care ar trebui să lucreze în centre. Valoarea totală a proiectului, finanțat prin Mecanismul financiar norvegian pentru perioada 2014-2021, se ridică la 2,5 milioane de euro. Înființarea celor 10 centre de criză va costa aproximativ 95.000 de euro, potrivit răspunsului ANES, pentru Newsweek România.

În România, în fiecare săptămână din primele șase luni ale lui 2019, s-au înregistrat, în medie, trei cazuri în care o fată minoră a fost violată sau agresată sexual de un membru al familiei ei, potrivit unei analize a Centrului Filia, pe baza datelor de la IGPR. În total, au fost 89 de violuri, iar jumătate dintre victime sunt minore. 

România a ratificat Convenția de la Istanbul prin Legea 30/2016.  Convenția prevede oferirea de servicii integrate victimelor violenței domestice, prin cooperare între instituțiile statului – poliție, direcțiile de asistență socială și Medicina Legală, scoaterea femeilor din mediul violent (agresorii sunt scoși din casă – ceea ce se întâmplă, în prezent, prin aplicarea ordinelor de protecție provizorii). Legea mai cere și înființarea de adăposturi pentru victime, precum și o linie telefonică gratuită, la care femeile pot cere ajutor, dar și sancțiuni penale pentru agresorii care încalcă ordinele de protecție. 

Dacă ați fost victima violenței domestice, puteți suna la 0800 500 333, o linie telefonică gratuită, la care operatorii răspund non-stop. Linia este administrată de ANES, în colaborare cu ANAIS. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te