Mamele adolescente din România: Peste 600 de fete sub 19 ani sunt deja la al treilea copil

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 01.08.2019 - 17:45
Foto: Salvați Copiii
Foto: Salvați Copiii

Sunt peste 3.600 de mame sub 19 ani care au născut deja cel de-al doilea copil, iar peste 600 de fete sub 19 ani au deja trei copii, atrage atenția Salvați Copiii.

SHARE

Astfel, deși numărul mamelor adolescente a scăzut ușor în 2018 față de anul precedent, România conduce încă, alături de Bulgaria, lista țărilor UE cu cele mai multe mame mai mici de 20 de ani.

Copiii născuți de mame minore sunt mai vulnerabili atât social, prin creșterea riscului de a se dezvolta în sărăcie, cât și medical, din punct de vedere statistic fiind mai multe nașteri premature sau care nu au fost monitorizate de un doctor, arată Salvați Copiii.

Citește și: România și Bulgaria, cel mai mare procent de mame adolescente din UE 

Sursa: Salvați Copiii

 

Doar 79 de copii născuți de fete sub 15 ani au ca tată un băiat sub 20 de ani

 

În 2017, erau 743 de mame sub 15 ani, în vreme ce în 2018, numărul lor a scăzut ușor, la 674. În ceea ce privește mamele cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, erau 18.173 de adolescente care aveau copii în 2017, față 17.307 în 2018.

Între adolescentele sub 19 ani, 12.906 sunt la prima naștere, 3.657 la a doua, 673 la a treia, 63 la a patra, șapte la a cincea și una la a șasea naștere.

În ceea ce privește mamele mai mici de 15 ani, ele au născut 674 de copii, din care doar 79 au tatăl un băiat sub 20 de ani.

Citește și: 89 de persoane, victime ale violurilor în 2019 - 45 sunt minori

La mamele cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, din 17.307 copii, doar 2.120 au tatăl sub 20 de ani. Pe acest palier, sunt și tați de peste 65 de ani, arată Salvați Copiii.

Cele mai multe mame adolescente provin din mediul rural – 65 la sută – procentul mamelor sub 15 ani din rural, respectiv 67 la sută – procentul mamelor cu vârste între 15 și 19 ani.

Sursa: Salvați Copiii

Potrivit unei cercetări efectuate de Salvați Copiii în 2018, cinci din zece mame cu vârsta sub 18 ani din mediul rural nu au fost niciodată la control ginecologic, ceea ce a dus la o rată de patru ori mai mare a nașterilor premature, șapte din zece mame minore nu au beneficiat niciodată de planificare familială, iar cinci din 10 gravide minore din mediile defavorizate nu au efectuat ecografiile recomandate în sarcină.

Studiul privind mamele cu copii sub cinci ani din mediul rural, realizat de Salvați Copiii, îl puteți citi aici

Oficiul European de Statistică a anunțat, joi, că Bulgaria și România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul mamelor care au sub 20 de ani, cu 12,5 , respectiv 12,1 la sută. 

Citește și: Raportul european FRA: România, eșec în respectarea drepturilor omului 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te