89 de persoane, victime ale violurilor în 2019 - 45 sunt minori

În prima jumătate a anului 2019, la nivel naţional, 89 de persoane sunt victime ale violurilor. Dintre acestea, 44 sunt adulţi, iar 45 minori, cu o incidenţă mai mare remarcată în rândul fetelor, arată datele IGPR. În mai multe din cazuri, agresorul este chiar tatăl victimei.
În prima jumătate a anului 2019, la nivel naţional au fost 89 de persoane au fost victimele violurilor. Dintre acestea, 44 au fost adulţi, iar 45 - minori. În ambele cazuri, o incidenţă mai mare a fost remarcată în rândul femeilor/fetelor, potrivit unor date ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, privind situaţia statistică a persoanelor şi a infracţiunilor prevăzute de Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, în prima jumătate a anului.
Din totalul victimelor adulte, 12 au fost bărbaţi şi 32 femei. Pentru cifra de 45 victime minore ale violului, 7 indică numărul băieţilor agresaţi, iar 38 este cel al fetelor căzute victime.
Pentru fapta de viol, cele mai multe cazuri au fost identificate în relaţia „victima îi este autorului fiu/fiică, cu 38 de astfel de cazuri, respectiv „altele” cu 24 de cazuri. 15 cazuri de viol au fost înregistrate şi în relaţia „victima îi este autorului soţ/soţie” şi 10 în „concubin/concubină”, scrie Mediafax.