Indemnizații crescute pentru părinții cu copii mici. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit că recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se face, la cerere, chiar după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, dacă ulterior, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, s-au acordat diferenţe de drepturi salariale sau asimilate acestora, drepturi corespunzătoare perioadei de contributivitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dezlegat o chestiune de drept privind recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, dacă părinţii au obţinut drepturi salariale majorate, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, scrie News.ro.
Citește și: 1.500 lei ajutor de la stat pentru părinții cu copii mici. Cine beneficiază și ce acte depui
Mai mulți bani pentru părinții cu copii mici. Instanța a decis astăzi. În ce cazuri se acordă
Astfel, ICCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 2509/86/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
”În interpretarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, în forma în vigoare la data de 16 mai 2019, respectiv a dispoziţiilor art. 3 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, în forma în vigoare în prezent, precum şi a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: Recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se realizează, cu respectarea limitei maxime prevăzute de lege, la cererea persoanei îndreptăţite, chiar după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, dacă ulterior, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, s-au acordat diferenţe de drepturi salariale sau asimilate acestora, impozabile, drepturi corespunzătoare perioadei de contributivitate impuse de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010”, arată ICCJ.
Citește și: Voucher de 2.000 lei pentru nou-născuți. Care mame beneficiază de sprijin? Cum pot fi folosiți banii
Decizia este obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Citește și: Alocația pentru copii va fi mult mai mică în Germania. Sute de mii de români, direct afectați
Curtea de Apel Suceava a solicitat ÎCCJ dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “Dacă dispoziţiile art. 22 alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 111/2010, aprobate prin HG nr. 52/2011 şi prevederile art. 16 alin. (4) din OUG nr. 111/2010, se interpretează în sensul că, în situaţia veniturilor din salarii şi asimilate acestora, recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se aplică doar în situaţia în care se constată că, pe baza documentelor transmise iniţial, s-a stabilit un cuantum eronat al dreptului sau au fost constatate de organele de control date eronate privind condiţiile de acordare a drepturilor, în raport de veniturile efectiv realizate la data solicitării indemnizaţiei lunare pe perioada concediului pentru creşterea copilului, iar nu şi situaţiei în care cererea de recalculare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului pentru perioada 28.12.2017 – 22.07.2019, este formulată de beneficiar după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, prin care a obţinut drepturi salariale majorate, pronunţate ulterior împlinirii acestor termene?”.