În ce județe și la ce bănci au intrat indemnizațiile de handicap? Care sunt sumele?
Astăzi, 14 mai, statul virează indemnizațiile de handicap pe card. Prin poștă, sumele vor ajunge le beneficiari începând cu 18 mai. Newsweek vă spune în ce județe și la ce bănci au fost virate indemnizațiile.
Drepturile persoanelor cu handicap vor intra în conturile bancare astăzi, 14 mai.
Prin mandat poștal, ele sunt plătite începând cu data de 18 mai.
Newsweek vă prezintă confirmări de la beneficiari în timp real.
În ce județe și la ce bănci au intrat indemnizațiile de handicap? Care sunt sumele?
Momentul alimentării conturilor diferă în funcție de banca aleasă, oraș și fluxurile interne de procesare, iar pentru unii beneficiari diferența de câteva ore poate crea confuzie sau îngrijorare.
Acest lucru nu înseamnă că există o problemă cu plata sumelor, ci ține strict de modul în care fiecare bancă gestionează transferurile de la Trezorerie.
Chiar și persoanele care încasează sume prin aceeași bancă pot observa diferențe de câteva ore. Virările nu sunt făcute simultan la nivel național, ci sunt procesate pe loturi, în funcție de județ și sucursală.
Astfel, o persoană din Iași poate primi suma dimineața, iar alta din Cluj sau București abia după-amiază, deși folosesc aceeași bancă. Specialiștii recomandă să se aștepte până seara înainte de a trage concluzia că banii nu au fost virați.
Toate băncile din România pun la dispoziție aplicații mobile gratuite, care pot trimite notificări instant atunci când contul este alimentat. Prin activarea alertelor, beneficiarii pot afla imediat când au intrat sumele, fără să mai fie nevoie de verificări la bancomat sau la ghișeu.
Cât e indemnizația de handicap?
Cuantumul acestor sume diferă în funcție de gradul de dizabilitate, conform grilei stabilite de Ministerul Muncii.
- Adultul cu handicap grav, indemnizație lunară indiferent de venituri, în cuantum de – 529 lei;
- Adultul cu handicap grav, buget complementar lunar, indiferent de venituri, în cuantum de – 199 lei;
- Adultul cu handicap accentuat, indemnizație lunară indiferent de venituri, în cuantum de – 350 lei;
- Adultul cu handicap accentuat, buget complementar lunar, indiferent de venituri, în cuantum de – 146 lei;
- Adultul cu handicap mediu - 80 lei;
- Prestație în cuantum de 548 lei pentru copilul cu handicap grav;
- Prestație în cuantum de 397 lei pentru copilul cu handicap accentuat;
- Prestație în cuantum de 199 lei pentru copilul cu handicap mediu;
Stimulentul de la Primăria București
Adulți cu handicap din București reclamă că nu au mai primit de luni de zile stimulentul de 500 lei acordat prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București. O hotărâre a Tribunalului București stabilește că instituția este obligată să achite integral sumele.
Avocatul Nicolae Enciu a explicat într-o postare pe Facebook ce pot face persoanele care nu au mai primit stimulentul de handicap acordat de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB)
Dacă ești adult cu handicap și ai domiciliul în București, ultima dată când ți-a intrat în cont stimulentul de la DGASMB ar fi putut fi în urmă cu aproximativ jumătate de an sau chiar mai mult. Din noiembrie 2025, numeroși beneficiari susțin că plățile au fost întrerupte.
Persoanele aflate în această situație pot solicita în instanță recuperarea tuturor sumelor neachitate din noiembrie 2025 până în prezent, acestea fiind considerate restanțe exigibile și nu simple întârzieri administrative.
Citește și: Care e diferența dintre indemnizația de handicap și pensia de invaliditate? Când ai dreptul la muncă?
Pe lângă suma de 500 de lei aferentă fiecărei luni, beneficiarii pot cere și dobânda penalizatoare, precum și actualizarea sumelor cu rata inflației, calculate de la data scadenței fiecărei plăți.
Hotărârea Tribunalului București arată că instanța poate obliga DGASMB nu doar pentru plata sumelor restante, ci și pentru efectuarea plăților viitoare, până la schimbarea cadrului legal de acordare a stimulentului. Pe subiec, Newsweek a scris AICI.