În ce condiții profesorii care ies la pensie pot pierde prima de câteva mii de lei? Casa de Pensii explică
Profesorii care ies la pensie riscă să piardă prima de câteva mii de lei dacă nu respectă anumite condiții. Casa de Pensii explică ce trebuie să știe cadrele didactice.
Profesorii primesc când la pensie mii de lei. Totul are legătură cu salariu de bază al fiecăruia, care diferă în funcţie de grila de salarizare, pe care încadrarea este diferită.
Astfel, un institutor cu studii superioare de lungă durată, cu grad didactic II, va lua la pensionare undeva peste 12.000 de lei, iar un profesor cu studii superioare de lungă durată, cu grad didactic I, va primi peste 14.000 de lei, în cazul în care cei doi sunt încadraţi la peste 40 de ani de vechime în muncă.
În ce condiții profesorii care ies la pensie pot pierde prima de câteva mii de lei? Casa de Pensii explică
Conform articolului 229, alin (14), din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, "personalul din învăţământul preuniversitar, care se pensionează la împlinirea vârstei standard, beneficiază de o primă în cuantum de două salarii de bază (...), care se acordă la data încetării de drept a contractului individual de muncă".
Dar, în dispozițiile tranzitorii și finale, de la finalul textului de lege, se arată că măsura se va aplica începând cu anul școlar 2025 - 2026. Deci, profesorii aflaţi aproape de pensionare mai trebuie să stea în muncă încă trei ani, dacă vor să beneficieze de prevederile acestea legale.
Citește și: Șefa CSM, cu 57.000 lei salariu, despre tăierea pensiilor speciale: „Nu suntem egali”
De ce anume depinde această rămânere în activitate a cadrelor didactice respective? "Cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare", arată actul normativ, "personalul din învățământul preuniversitar poate opta pentru continuarea executării contractului individual de muncă".
Sumele diferă în funcție de salariul de bază, care este stabilit potrivit grilei de salarizare, în funcție de studii, grad didactic și vechime în muncă.
De exemplu:
-
un institutor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II și peste 40 de ani vechime poate primi peste 12.000 de lei;
-
un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic I și aceeași vechime poate primi peste 14.000 de lei.
De ce pot pierde profesorii această primă
Deși prevederea este clară în textul legii, există o condiție esențială care îi afectează direct pe profesorii aflați în pragul pensionării: aplicarea acestei măsuri este amânată.
Citește și: Lia Savonea va ajunge șefa Înaltei Curți. Are un salariu de 32.000 lei/lună și 800.000 lei în cont
În dispozițiile tranzitorii și finale ale legii se precizează că prima de pensionare se va acorda începând cu anul școlar 2025–2026. Asta înseamnă că profesorii care ies la pensie înainte de acest termen nu beneficiază de prima prevăzută de lege, indiferent de vechimea în muncă sau de funcția deținută.
Cu alte cuvinte, cadrele didactice care îndeplinesc condițiile de pensionare în următorii ani trebuie să rămână în activitate până după 1 septembrie 2026, dacă vor să primească cei doi salarii de bază.
Ce trebuie să facă profesorii pentru a rămâne în activitate
Legea prevede că personalul din învățământul preuniversitar poate opta pentru continuarea activității cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de împlinirea condițiilor de pensionare (vârsta standard și stagiul minim de cotizare).
Această opțiune trebuie exprimată oficial, în scris, iar aprobarea depinde de mai mulți factori, inclusiv de statutul cadrului didactic (titular, personal de conducere) și de deciziile consiliului de administrație al unității de învățământ sau ale inspectoratului școlar.
Un profesor pensionar a adresat următoarea întrebare unui specialist în pensii:
„Am primit decizie de pensionare pentru limită de vârstă începând cu 1 septembrie. Am lucrat în învățământ 45 de ani. Mai pot beneficia de această primă în septembrie 2026?”
Răspunsul specialistului este clar: nu. Prima de pensionare se aplică doar celor care se pensionează după 1 septembrie 2026, nu retroactiv.
Când se pensionează cadrele didactice, potrivit legii
În general, cadrele didactice care îndeplinesc condițiile legale de pensionare și nu au aprobată menținerea în funcție se pensionează la finalul anului școlar.
Pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare și control, există posibilitatea de a rămâne în funcție până la încheierea anului școlar, cu acordul consiliului de administrație sau al inspectoratului școlar, dacă nu solicită pensionarea în timpul anului.
Citește și: Bolojan, anunțul momentului despre pensiile militare. „Avem nevoie de minim 3 luni"
În situații temeinic justificate, pensionarea se poate face și pe parcursul anului școlar, dar numai cu aprobările necesare.
Condițiile de pensionare, în funcție de sex
Potrivit legislației în vigoare:
-
Femeile se pot pensiona la împlinirea vârstei de 61 de ani și 5 luni, cu un stagiu complet de cotizare de 31 de ani și 5 luni;
-
Bărbații se pot pensiona la 65 de ani, cu un stagiu complet de cotizare de 35 de ani.
Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Cine poate rămâne în activitate peste vârsta de pensionare
Există și excepții. Personalul didactic titular cu grad didactic I sau cu titlul științific de doctor poate fi menținut în activitate până la 3 ani peste vârsta de 65 de ani, dacă îndeplinește cumulativ mai multe condiții:
-
competență profesională deosebită;
-
calificativul „Foarte bine”;
-
lipsa sancțiunilor disciplinare în ultimii 5 ani școlari.
Această posibilitate este esențială pentru cadrele didactice care doresc să rămână în sistem până în 2026, pentru a beneficia de prima de pensionare.