Sunt 607 locuri amenajate în locuințe temporare de urgență care pot primi copii ai familiilor afectate de infecția Covid-19, precizează Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA).
Copiii pot ajunge în aceste locuințe doar dacă părinții sunt spitalizați sau în carantină, dar copiii sunt sănătoși și nu are cine să aibă grijă de ei (rude sau prieteni). Copiii sunt preluați doar la solicitarea familiei.
ANDPDCA a publicat, pe contul de Facebook, imagini cu locuințele temporare unde sunt duși copiii familiilor care au coronavirus.
Cel mai recent bilanț anunțat de ANDPDCA, din 30 martie, arată că sunt patru angajați ai Protecției Copilului infectați cu Covid-19. Alți 179 lucrători DGASPC și 77 de asistenți maternali profesioniști, împreună cu copiii pe care îi îngrijesc, se află în izolare. Nu există cazuri de asistenți maternali profesioniști confirmați cu coronavirus.
Într-o declarație pentru Newsweek România, președinta ANDPDCA, Mădălina Turza, a arătat că direcțiile de asistență socială și protecția copilului mai au materiale sanitare pentru o săptămână și că este nevoie de alocare de materiale sanitare și dezinfectanți și pentru zona de protecție socială.
Citește și: Mădălina Turza: DGASPC-urile mai au materiale sanitare 7 zile. Ce protecție au oamenii vulnerabili
Lucrătorii din DGASPC-uri au contact cu persoanele îngrijite în centrele de stat și, printre altele, duc mâncare oamenilor aflați în carantină.