De ce scade puterea de cumpărare a pensionarilor, deși pensiile cresc? Conform estimărilor, procentajul scade cu 4% pentru marea majoritate a pensionarilor.
Un pensionar s-a revoltat după ce a aflat că pensia lui va fi mai mică cu 300 de lei după recalcularea de la 1 septembrie.
Newsweek a scris că există numeroși pensionari care, la recalculare, vor ieși cu o pensie mai mică.
Într-un final, autoritățile și-au dat seama că există multe pensii care vor scădea și au decis că pensionarii care pierd bani la recalculare să rămână cu aceeași pensie.
Citește și: 2.000.000 pensionari nu primesc bani în plus la pensie la recalculare. Cine sunt? Care e explicația?
O nedreptate, dat fiind că autoritățile au anunțat creșteri medii de pensii de 40% cu vârfuri de peste 100%.
De aceea e de înțeles supărarea unui pensionar care a muncit 31 de ani, majoritatea în condiții grele.
Creșterea pensiilor, un „măr otrăvit”. Puterea de cumpărare a pensionarilor scade cu 4%. De ce?
El a povestit pe un grup de socializare că, astăzi, are o pensie de 3.817 lei. Supărarea sa este legată de faptul că, prin noua lege a pensiilor, pe baza căreia se va face recalcularea nu se mai ține cont de grupe.
Asta înseamnă că cei 28 ani și 3 luni lucrați în condiții grele se transformă în condiții normale, spune el. „Conform OUG 100/2008 aveam puncte Grupa 1: 32,82074:2=16,41037”, explică omul.
El spune că, în acest moment, prin OUG 100/2008, primește un bonus pentru condiții de muncă deosebite. Acest bonus ar fi de 963 de lei. Cu ajutorul acestui bonus, a ajuns la o pensie de 3.817 lei.
„Am 40,72871 puncte pentru toată activitatea mea de 31 ani lucrați, din acestea 32,82074 sunt aferente Gupei 1”, spune respectivul pensionar.
Câți bani ia la recalculare?
La recalcularea din septembrie 2024 rămân cele 40 de puncte, la care se adaugă punctele de stabilitate. La recalculare se schimbă formula de clacul (o aveți la finalul articolului).
Respectivul pensionar va avea următoarea pensie 40 + 3,25 = 43,25 X 81 = 3.500 de lei, cu 300 de lei mai puțin ca astăzi. Pensionarul va rămâne, în final, cu pensia de azi, un gest de bunăvoință al guvernului, care a decis că pensiile care vor scădea la recalculare să rămână la valoarea lor de azi.
Creșterea pensiilor nu se va simți în buzunarele pensionarilor
Analiştii economici atrag atenţia, însă, că pensionarii nu vor avea prea mult de câştigat nici după majorarea pensiilor de la început de ianuarie, când creşterea se va face cu rata inflaţiei.
"În primul rând, aceste majorări, dacă ne referim la pensii, sunt absolut normale și din punctul meu de vedere sunt oarecum insuficiente, pentru că rata inflației a fost într-adevăr de vreo 16,7%.
A fost un ritm de creștere a salariului mediu net brut ca fiind negativ și a mai tras în jos această majorare, dar de fapt, ca putere de cumpărare, pensionarii pierd.
Citește și: Guvernul a făcut rost de bani pentru creșterea pensiilor cu 40%. Căror români li se va dubla pensia?
De la 1 ianuarie, le crește pensia, dar doar cu 13,8%, și nu cu 16,7% cât a fost inflația în 2022, ca să nu mai spunem că inflația în 2023, cel puțin pe zona pensionarilor, eu zic că se apropie mai degrabă de 10%.
Deci, pensionarii au pierdut undeva la un sfert din puterea lor de cumpărare şi fără această majorare de la 1 ianuarie, mie mi se pare că li se face o foarte mare nedreptate.
Legat de celelalte salarii - salariul minim tu poți să-l crești, poți să-l faci 10.000 euro mâine.
Problema este dacă economia reală poate să plătească acest salariu minim și din punctul meu de vedere trebuie să creștem aceste salarii minime, poate sectorial, într-o negociere mai degrabă sindicate-patronate și să ținem cont de productivitatea muncii în fiecare sector.
Apoi, să nu mai folosim acest salariu minim, oarecum ca o pârghie politică electorală, pentru că el nu are treabă cu așa ceva.
Creșteri din pix
El are treabă cu economia reală. Această sumă (181 de lei - n.r.) nu acoperă tot ce s-a majorat în ultimul an.
Tot ce trebuie să înțeleagă românii - şi cei care sunt angajați și românii care sunt angajatori, patroni - este că trebuie să facă tot posibilul să nu fie plătiți cu salariul minim.
Până la urmă, salariul tău este plătit de ceea ce produci tu și atunci tu trebuie să faci eforturi să te educi, să te specializezi, să ai poate un al doilea job, să încerci pe cât posibil să nu te limitezi la acest salariu minim și asta înseamnă foarte multe, inclusiv pe zona de antreprenoriat, pe zona patronatelor şi pe zona guvernării.
Citește și: Cine sunt angajații care pot ieși la pensie și cu 7 ani mai devreme. În ce domenii au lucrat
Economia trebuie să înflorească și trebuie să aducem investitori noi în economia românească care să se bată pe cei care sunt angajați în economia reală. Doar așa putem crește sănătos salariile.
Această creștere din pix este iluzorie, adică să te apuci tu să crești salariul minim cum vrei tu, ca Guvern.
Nu e în regulă să faci asta, salariul fiind un preț al pieței muncii, rezultatul cererii și al ofertei de muncă din piață", a spus Cristian Păun, analist economic, luni, la Antena 3 CNN.
În România, aproximativ 1,5 milioane de români sunt în continuare plătiți cu salariul minim.