Accident grav de un drum județean. Cinci persoane au fost rănite și au fost transportate la spital

DE Bianca Iosef | Actualizat: 29.01.2023 - 16:06
Ambulanță- Foto: SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN

Cinci persoane, printre care o fetiţă în vârstă de patru ani, au fost rănite şi transportate la spital, duminică, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean între localităţile Schitu şi Brebeni, a informat purtătorul de cuvânt al ISU.

SHARE

"Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DJ 546A, între localităţile Schitu şi Brebeni. La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autoturisme, respectiv un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din municipiul Slatina şi un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din aceeaşi localitate. În urma evenimentului rutier, cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina", au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

În ajutorul persoanelor rănite au intervenit mai multe echipaje de la Ambulanţă şi ISU Olt, fiind necesară deblocarea uneia dintre persoanele rănite, respectiv o pasageră în vârstă de 59 de ani, care a suferit mai multe traumatisme.

Citește și: Incendiul din Târgu Mureș continuă să se manifeste cu flacără deschisă pe o suprafață de 1.000mp

"În urma accidentului rutier produs pe DJ 546 A, a rezultat o victimă încarcerată, femeie, în vârstă de 59 de ani, aceasta a fost extrasă de echipajele de pompieri, politraumatizată şi predată echipajelor medicale. La spital au fost transportate, în total, cinci victime cu diverse traumatisme prin accident rutier, printre acestea fiind şi o minoră, în vârstă de patru ani, care prezenta traumatism cranio-cerebral şi dureri la membrele inferioare", a spus Băsăşteanu.

Citește și: Novak Djokovici va redeveni numărul 1 mondial după ce a câștigat turneul de tenis Australian Open

Şoferii celor două autoturisme nu consumaseră alcool, conform rezultatelor testării cu etilotest.

Poliţiştii au deschis în cauză un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, scrie Agerpres. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te