VIDEO Veste proastă: imunitatea de turmă la coronavirus e greu de obținut prin îmbolnăvire

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 09.07.2020 - 18:47
Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Imunitatea de turmă la coronavirus nu poate fi obținută prin îmbolnăvire, arată cele mai noi studii în domeniu, confirmate de medicii români. Nu vom scăpa anul acesta de COVID-19

SHARE

SARS-COV 2 are o rată de transmisibilitate și mortalitate mult mai mare decât virusul gripal, a avertizat dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie.

Doctorul a precizat că imunitatea colectivă, pe care au mizat inițial unele state pentru a scăpa de COVID-19, nu poate fi atinsă prin îmbolnăvire, arată cele mai noi studii în domeniu.

„Dacă la gripă vorbim de o mortalitate de zero virgulă ceva, la coronavirus vorbim de 3% (din cei care s-au îmbolnăvit – n.r.). Transmisibilitatea coronavirusului este dublă față de virusul gripal.

Dr. Emilian Popovici: Trebuie vaccinate miliarde de oameni

Imunitatea colectivă este cea care ne va scăpa de coșmarul numit COVID-19. Dar, deocamdată, numărul de persoane care au dobândit imunitate după ce au scăpat de boală este redus, undeva pe la 5%. În alte zone, s-a ajuns la maximum 10%.

Imunitatea colectivă devine funcțională când 60% din populație dobândește imunitate post-infecțioasă și total funcțională atunci când aproximativ 80% din populație dobândește această imunitate post-infecțioasă”, a precizat dr. Emilian Popovici, într-un interviu pentru Newsweek LIVE.

Așadar, suntem foarte departe de a scăpa de coronavirus.

„Dacă în aceste luni de când lucrează COVID-19 în lume s-au obținut cifre atât de reduse de imunitate, ne dăm seama că dacă am aștepta să dobândim procentele de imunitate post-infecțioasă, am avea prea mult de așteptat”, a avertizat Emilian Popovici.

Doctorul menționează că rămâne speranța obținerii unui vaccin. Dar și în acest caz suntem departe de momentul final, pentru că după ce s-ar obține un vaccin anticoronavirus, ar mai dura și până sunt vaccinați 80% dintre pământeni.

„Prin vaccinare, care trebuie aplicată la miliarde de oameni, vom putea completa imunitatea post-infecțioasă cu imunitatea post-vaccinală și vom atinge pragurile superioare ale imunității colective care ne vor proteja.

 

Când se va ajunge la acest prag, COVID-19 va deveni istorie.

Dar mai durează până apare vaccinul, care trebuie administrat la miliarde de oameni pentru a fi protejată toată planeta”, a menționat vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie.

Eu sper să nu avem acest val doi acum în vară, pentru că era bine ca vara să o alocăm altor lucruri, oamenii să respecte măsurile, să aibă un moment de respiro pe perioada verii, autoritățile să poată pune la punct spitalele, să pună la punct ale probleme medicale, cum ar fi să facă o evidență a persoanelor bolnave cronice sau bătrâne singure.

Valul doi va veni o dată cu răcirea vremii, undeva în luna noiembrie, pentru că se știe foarte bine că dacă virusul la 37 de grade nu se simte confortabil, se simte confortabil când temperaturile ajung la 4 și 10 grade, când transibilitatea crește din nou.

Dr. Radu Țincu: 10% dintre cei bolnavi nu dobândesc anticorpi

Situația este confirmată și de dr. Radu Țincu, medic de Terapie Intensivă la Spitalul Universitar de Urgență Floreasca, din București.

„În ultimele zile, foarte mulți cercetători ne anunță că cel mai probabil imunitatea de turmă, imunitatea în masă, nu este posibilă. 

Ultimele studii arată că anticorpii protectivi durează foarte puțin, între 2 și 6 luni.

Dar până la 10% din populația care se îmbolnăvește nu dezvoltă deloc anticorpi împotriva coronavirus.

Deci, cel mai probabil, această imunitate pe care noi speram să o dobândim prin boală nu va fi realizabilă”, a precizat dr. Radu Țincu, în cadrul emisiunii Newsweek LIVE.

Doctorul a avertizat că, în acest context, sunt șanse mari ca România să ajungă la cifre ale infectării periculoase, vorbind despre un scenariu „Italia în oglindă”, respectiv ca spitalele să devină incapabile să facă față valului de îmbolnăviri.

 

„Nu este momentul ca România să facă un experiment, să vadă dacă lucrurile pot fi controlate de această imunitate de scurtă durată.

Și nici nu trebuie să așteptăm să vedem cum va reacționa sistemul de sănătate publică. Am văzut mulți oameni care spun că spitalele sunt goale, din cauza pacienților cu coronavirus.

Nu este așa. Spitalele generale, de linie 3, funcționează și acordă servicii medicale pacienților cu altă simptomatologie.

Este periculos să vedem dacă sistemul de sănătate românesc va face față unui val de pacienți.

Iar acest «joc», în care să vedem cum se descurcă fiecare, este un joc care va costa vieți omenești.

Sistemul de sănătate din România nu poate fi comparat nici cu Italia, nici cu Franța, nici cu Spania”, a menționat medicul de Terapie Intensivă de la Spitalul Floreasca.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te