Măsura carantinării satului fost luată după ce ceilalţi membri ai comunităţii locale, contacţii celor şapte persoane, s-au opus investigării biologice şi izolării la domiciliu.
„Toate căile de comunicare, care au avut în centru ideea de dialog cu reprezentanţii comunităţii locale şi cu contacţii ce trebuiau să fie testaţi, s-au soldat cu refuzul categoric al celor în cauză. În urma discuţiilor purtate în data de 8 mai la nivelul Instituţiei Prefectului cu toţi reprezentanţii instituţiilor implicate în această acţiune, s-a decis o a doua încercare în acelaşi scop. Şi de această dată, locuitorii satului au respins orice decizie legată de investigarea biologică sau izolarea la domiciliu”, au precizat reprezentanţii Prefecturii.
În data de 3 mai, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din satul Râmnicelu, a fost confirmat pozitiv cu infecţie cu noul coronavirus, la Focşani, unde s-a prezentat pentru investigaţii medicale. Pacientul a fost internat la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. Ancheta epidemiologică declanşată a identificat un număr de 6 contacţi, toţi provenind din aceeaşi familie. Şi aceştia au fost testaţi în data de 5 mai şi confirmaţi pozitiv două zile mai târziu, pacienţii fiind internaţi la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.
„Ancheta epidemiologică a continuat în vederea stabilirii tuturor contacţilor. Specialiştii DSP Buzău s-au deplasat, în data de 7 mai, în satul Râmnicelu pentru a recolta teste şi pentru a se asigura de internarea celor 6 persoane depistate pozitiv în aceeaşi dată. A fost solicitat sprijinul organelor de ordine, precum şi al autorităţilor locale. În ceea ce priveşte testarea contacţilor celor 7 persoane, acţiunea DSP a întâmpinat rezistenţa categorică a celor în cauză”, se mai arată în comunicatul de presă.