miercuri 22 octombrie
EUR 5.0832 USD 4.3742
Abonează-te
Newsweek România

Un ambulanțier din Vaslui și-a adus fiica cu COVID de la mare cu autospeciala. Tătaru, vizită-fulger

Data publicării: 09.08.2020 • 14:38
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății/FOTO: hotnews.ro
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății/FOTO: hotnews.ro

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a efectuat, duminică, o vizită inopinată la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui, acolo unde este în derulare o anchetă disciplinară după ce un ambulanţier s-a deplasat cu o autospecială pentru a-şi aduce de pe litoral fiica.

Aceasta fusese confirmată cu noul coronavirus, transmite Agerpres.

În acest caz, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

"În urma apariţiei unor materiale de presă, ne-am autosesizat, fiind deschis un dosar de cercetare penală in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui", a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Adolescenta adusă de pe litoral cu ambulanţa de către tatăl ei a participat anterior la o petrecere de majorat. Ea a fost testată deoarece prezenta simptomatologie specifică pentru COVID-19, dar nu a aşteptat rezultatul testului şi a plecat la mare cu alţi tineri care fuseseră şi ei prezenţi la respectiva petrecere.

Ulterior, fata a fost confirmată cu noul coronavirus, iar cei 29 de adolescenţi care intraseră în contact cu ea şi au plecat la mare au fost aduşi în judeţ cu autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. O parte dintre ei au fost confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 şi internaţi în spitalul suport COVID-19 din Bârlad, iar alţii au fost izolaţi la domiciliu.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră