STUDIU Ce se întâmplă atunci când consumi alcool în avion și apoi te culci? Medicii, avertisment dur

DE Florentina Enache | 04.06.2024 - 11:52
STUDIU Ce se întâmplă atunci când consumi alcool în avion și apoi te culci? Medicii, avertisment dur - Foto: Freepik.com (Imagine cu caracter ilustrativ)
STUDIU Ce se întâmplă atunci când consumi alcool în avion și apoi te culci? Medicii, avertisment dur - Foto: Freepik.com (Imagine cu caracter ilustrativ)

Cercetătorii doresc reglementarea consumului băuturilor alcoolice la bordul aeronavelor după ce au descoperit că pasagerii care au băut înainte de a adormi în timpul zborurilor, pe distanțe lungi, și-au pus în pericol sănătatea inimii.

SHARE

Combinația dintre consumul de alcool și presiunea din cabină la altitudinea de croazieră poate avea efecte negative asupra sănătății inimii, în cazul pasagerilor care ațipesc, potrivit unui nou studiu publicat luni în revista Thorax, conform unui articol al New York Post.

Citește și: 9 beneficii unice ale cafelei bazate pe date științifice. Cât și când trebuie să bei

În cazul celor care beau alcool în timpul zborului și apoi adorm, cantitatea de oxigen din sânge scade și ritmul cardiac crește pentru o perioadă îndelungată, chiar și în cazul persoanelor tinere și sănătoase, potrivit cercetătorilor de la Institutul de Medicină Aerospațială din Germania.

Citește și: O femeie a ajuns la urgențe, în stare de ebrietate, fără să fi băut alcool. Ce au descoperit medicii

„Dozele mai mari de alcool ar putea amplifica aceste efecte, crescând potențial riscul de complicații de sănătate și urgențe medicale în timpul zborului, în special în rândul persoanelor în vârstă și al celor cu afecțiuni medicale preexistente", au scris autorii studiului.

„Constatările noastre sugerează că ar trebui restricționat consumul de băuturi alcoolice în timpul zborului”, au adăugat aceștia.

De ce îți poți pune în pericol inima dacă te culci după ce ai consumat alcool, în avion?

Cercetătorii au testat un grup de 48 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani pentru a-și desfășura cercetarea.

Jumătate din grup a ațipit în condiții normale, în timp ce cealaltă jumătate a dormit într-o cameră care imita presiunea din cabina unui avion la altitudine de croazieră.

Citește și: Cum afectează aparatele de aer condiționat murdare sănătatea? Pot apărea afecțiuni respiratorii

Studiul s-a desfășurat în decursul a două nopți. În prima noapte, persoanele din ambele grupuri s-au culcat fără să consume alcool, apoi, în a doua noapte, participanții s-au culcat după ce au băut.

Cercetătorii au testat ritmul cardiac al fiecărei persoane, nivelurile de saturație a oxigenului în sânge, precum și etapele și eficiența somnului.

Citește și: STUDIU Fructele și legumele pe care să le mănânci pentru un somn mai bun. Ce spun cercetătorii

Ei au descoperit că atât consumul moderat de alcool, cât și presiunea care o imita pe cea din cabina unui avion aflat în croazieră au accelerat fiecare ritmul cardiac și au scăzut nivelul de oxigen din sânge în timpul somnului, pentru participanții la studiu.

Atunci când cei doi factori au fost combinați, indivizii au resimțit efectele la niveluri sporite.

„Împreună, aceste rezultate indică faptul că, și la persoanele tinere și sănătoase, combinația dintre consumul de alcool și dormitul în condiții hipobarice reprezintă un stres considerabil asupra sistemului cardiac și ar putea duce la exacerbarea simptomelor la pacienții cu boli cardiace sau pulmonare”, au scris autorii studiului.

Citește și: STUDIU Tatuajele pot crește riscul apariției cancerului. Cum poate apărea limfomul la cei tatuați

Aceștia au adăugat că persoanele care călătoresc cu apnee în somn și probleme respiratorii ar trebui să se abțină de la consumul de alcool timp de 12 ore înainte și în timpul zborului.

Adulții tineri și sănătoși testați în cadrul studiului au experimentat scăderi prelungite și critice ale nivelului de oxigen din sânge, însoțite de o creștere a ritmului cardiac și de un somn deranjat după ce au băut și au fost supuși condițiilor dintr-un avion.

Citește și: Ce este zoonoza? Cum a luat un american gripă aviară de la vaci?

„Consumul de alcool la bordul aeronavei este un risc pentru sănătate subestimat, care ar putea fi ușor de evitat. Pasagerii și echipajul ar trebui să fie informați cu privire la riscurile posibile și ar trebui să se ia în considerare reglementarea accesului la băuturi alcoolice la bordul avioanelor”, au concluzionat autorii.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te