Problema a devenit atât de serioasă, încât obezitatea este considerată boală, atât pentru comorbiditățile asociate, cum ar fi diabet zaharat, hipertensiune arterială, gută etc., cât și din cauza complicațiilor ortopedice, cardiovasculare, genitomamare, oncologice.
Mai este și latura psihologică, aceea de a înlătura stigmatizarea obezilor, aceștia fiind considerați, în trecut, ca singurii răspunzători și vinovați de greutatea lor excesivă.
Sunt și voci medicale care consideră că încadrarea obezului în categoria bolnavilor îl predispune pe acesta la fatalism, la ideea că moștenirea genetică îl domină și îl privează de motivarea de a mai face ceva pentru a slăbi.
Până la urmă, s-a decis încadrarea obezității ca boală cronică, iar de această hidră cu multe capete se ocupă o echipă pluridisciplinară de medici: diabetologi, endocrinologici, de medicină internă, nutriționiști și chirurgi.
De ce ne îngrășăm
Cine e de vină, de fapt, că suntem grași sau că ne îngrășam foarte ușor? Faptul că avem bunici sau părinți cu probleme de greutate, adică moștenirea genetică sau alimentația dezechilibrată, abundentă, cu exces de zahăr, combinații proteinolipidice, fastfood, sucuri etc. adică mediul.
Pasteur a fost cel ce a susținut importanța atât a terenului, cât și a virusului. Adaptând ideea, apariția obezității este urmarea întâlnirii nefaste dintre o genetică ce predispune și un mediu favorizant obezogen.
Sunt peste 200 de gene implicate în etiologia obezității, iar 70% din variabilitatea greutății este moștenită. Vedem asta la studii făcute pe frați, gemeni monovitelini sau gemeni adoptați, studii realizate în diferite zone ale globului.
Există gene ale căror mutații sunt atât de severe, încât obezitățile ce apar - numite monogenice- nu țin cont de mediu, adică, pe scurt, oricât de sănătos aș mânca, tot sunt obez.
La polul opus, sunt alte zeci de mutații, nu foarte severe, care se manifestă în mediu ce favorizează îngrășarea, adică mănânc mult și prost și mă îngraș mai ușor decât alții.
Ca să fie lucrurile și mai complicate, există epigenetica, adică modificările la nivel de ADN din cauza impactului mediului, adică ce bem și ce mâncăm. Mai grav este că aceste modificări sunt transmise și urmașilor, deci perpetuăm plusul ponderal tot mai mult.
Mai nou, s-a descoperit că un mecanism anti-înfometare, care îi salva pe strămoșii noștri de subnutriție în perioade critice, a devenit acum un factor cheie în obezitatea epidemică. Este vorba de proteina RAGE, însă acesta este doar un exemplu.
Săptămânal apar noi proteine, noi mecanisme para sau autocrine ale unor hormoni ce influențează foamea, sațietatea, consumul de energie, depunerea de grăsimi.
De asemenea, apar și posibile medicamente pentru slăbit. Dar de la teorie la practică este drum lung. Puține medicamente sunt pe piață care să nu facă rău și să fie eficiente.
Sunt foarte multe false, scumpe, inutile și periculoase, pe deasupra, sub formă de ceaiuri, tincturi, capsule etc.
Ce e de făcut? Rămân armele noastre de toate zilele: alimentația echilibrată și mișcarea fizică.
Diete sau dieting?
Internetul duduie de diete date de medici, în general nutriționiști, endocrinologi, cardiologi și ținute de vedete din varii domenii.
Diete pentru trei zile, 10 zile, 30 zile, low carb, low fat, Paleo, Keto, Mediteraneeană, Disociată, Rina, Montignac, Atkinson, South Beach, Mayo și cea mai nou venită „intermitent fasting”. Este o căutare febrilă după dieta perfectă. Să slăbim repede și fără efort, dacă se poate mâncând ce ne place și, după ce o încheiem, să nu ne mai îngrășam.
Unele diete promit că scăpăm de 10 kilograme în trei zile sau alte aberații imposibil de crezut de o persoană cu minime cunoștințe medicale. „Easy goes, easy comes“.
Acele kilograme care se duc repede sunt, de fapt, pierderi hidroelectrolitice și dacă restricția calorică continuă, se pierde masă musculară.
Unele diete sunt serioase, bazate pe mecanisme fiziopatologice și asigură succesul dacă sunt ținute corect și suficient de mult timp
Unele diete sunt serioase, bazate pe mecanisme fiziopatologice și asigură succesul dacă sunt ținute corect și suficient de mult timp.
Pentru că, surpriză, hipotalamusul nostru, centrul de comandă neuroendocrin, ține minte greutatea de la care am plecat.
Dacă scăderea în greutate este prea rapidă și se revine prea repede la alimentația dinainte, hipotalamusul va face tot ce știe să ne aducă înapoi la aceeași greutate. Asta înseamnă creșterea apetitului prin varii hormoni și reducerea cheltuielii de energie.
Așadar, o mare parte a dietelor, vorbind de cele real documentate, sunt la fel de bune și la fel de ineficiente, în funcție de fiecare pacient care le urmează.
Pentru că mai e o surpriză, rata metabolismului bazal, adică ceea ce cheltuim ca să ne ținem în viață (respirație, circulație, digestie), scade cu vârsta și cu cât ținem mai multe diete.
Sună descurajant. Condamnați la obezitate din cauza unor gene nefaste sau a avalanșei gastronomice, ținem diete cu stoicism și slăbim, dar imediat ce încetăm, ne îngrășăm la loc. Ce rost are efortul?
În toate cărțile despre obezitate, prima frază la capitolul tratament începe cu modificări ale stilului de viață, adică indicații igienodietetice.
Este vorba de a face schimbări, dacă se poate, de cât mai devreme, în viața noastră și mai ales a copiilor noștri. Schimbări legate de comportamentul alimentar, adică de cum, când și ce mâncăm.
Comportamentul alimentar se formează în primii doi ani de viață. Numărul de celule adipoase este determinat genetic, dar se poate multiplica în primii trei ani de viață, din cauza unor greșeli de alimentație.
Există praguri hormonale la care apare un salt statural și ponderal mai ales, la care trebuie să fim cu grijă la alimentație și mișcare: vârsta de 6-7 ani, prima menstruație, trecerea la adult tânăr, 20- 21 de ani.
Prevenția obezității ar trebui să înceapă cu grija viitoarei mămici la ce mănâncă, să continue cu alăptarea minim șase luni și cu o diversificare corectă, trecând de mitul copilului dolofan și frumos.
La fiecare etapă de vârstă există mici pași de făcut ce pot avea impact major asupra metabolismului , greutății și sănătății: sport de la vârste mici, diversificarea alimentației - mai ales cu fructe și legume, igiena somnului.
La vârsta adultă trebuie să alegem mișcarea de orice fel, porțiile mici și farfuriile pline de multe culori. Să fim gourmet, nu gurmanzi.
Nu putem fi toți perfecți, slabi, frumoși, deși se promovează modele de tot felul care ne pot frustra și deprima. Trebuie să ne străduim și să perseverăm, așa cum putem, pentru a deveni cea mai bună variantă a noastră, în funcție de vârstă, metabolism, gene, profesie și pasiuni.
-> Dr. Antonela Burlacu este medic primar endocrinolog competență ecografie endocrină
