Scandalul de la Witting. Un chirurg îl contrazice pe manager: Nu putem trata pacienți COVID operați

DE Flavia Drăgan | Actualizat: 24.11.2020 - 22:17
Inquam Photos /Virgil Simonescu
Inquam Photos /Virgil Simonescu

Chirurgul Laurențiu Ungurianu, de la Spitalul Clinic CF Witting din Capitală, îl contrazice pe managerul unității medicale, Cristian Banu, care a declarat pentru Newsweek România că la Witting sunt tratați și pacienți operați în alte spitale, deși blocul operator este închis.

SHARE

Managerul Cristian Banu a declarat, luni, pentru Newsweek România, că, deși blocul operator al spitalului Witting este închis de când unitatea a devenit suport-COVID, sunt tratați pacienți COVID care au fost operați la alte spitale și aduși apoi la Witting. 

„Avem cazuri operate, intervenite chirurgical pentru pacienți la Fundeni, în alte unități spitalicești, s-a intervenit, s-a stabilizat pacientul, după care ulterior s-a constatat că acel pacient avea și COVID, atunci, am avut transferați pacienți care au fost operați și chirurgii noștri din linia a II-a au asigurat asistența medicală”, a declarat, luni, managerul CF Witting, pentru Newsweek România. 

Chirurgul Laurențiu Ungurianu, de la aceeași unitate medicală, care a luptat pentru deschiderea secției ATI a spitalului, a transmis Newsweek România un drept la replică, în care îl contrazice pe manager, menționând că „nu am putut prelua nici un pacient chirurgical COVID”. 

„Aceasta este o minciună, tocmai pentru că nu avem secție funcțională de chirurgie și bloc operator, nu am putut prelua nici un pacient chirurgical covid , pentru că el ar fi necesitat manopere de toaletare, suturi secundare, poate reintervenții, care nu se puteau practica cu secția și blocul operator închise. Am fost solicitat de colegi chirurgi de la alte spitale noncovid, chiar de la Fundeni, care știau că avem secția chirurgie deschisă, dar când aflau adevărul nu le venea să creadă că managerul este așa un mare mincinos”, a acuzat chirurgul Laurențiu Ungurianu. 

Acesta l-a contrazis pe managerul Cristian Banu și legat de o altă afirmație pe care a făcut-o în declarația pentru Newsweek România, privind faptul că linia a II-a de gardă a spitalului ar asigura doar asistența medicală pentru ORL, oftalmologie, chirurgie și dermatologie, Ungurianu spunând că „medicii din linia a 2-a fac acelasi lucru ca si cei de linia 1 (internisti, infectionisti, pneumolog), doar ca nu prescriu tratamente si nu conduc investigatiile( fac foi de observatie, consulta pacientii, fac bilete de iesire, concedii medicale, anchete epidemiologice). Consulturile de specialitate chirurgicale, oftalmologice, la pacientii cu boala de baza covid sunt rarisime”.

Chirurgul a respins acuzațiile managerului privind încercarea medicilor de a scoate spitalul din lista unităților suport-COVID și a transmis că medicii care au dat CF Witting în judecată au urmărit doar să nu mai fie obligați să practice în afara competențelor. 

Newsweek România a prezentat ieri situația Spitalului Clinic Căi Ferate Witting, care îngrijește în prezent 43 de pacienți COVID și are în terapie intensivă opt pacienți critici COVID. Spitalul a fost transformat în spital supor-COVID la finele lui iulie, dar secția de terapie intensivă a fost deschisă abia în octombrie, după insistențele mai multor medici. 

Acești medici au acuzat mai multe nereguli la Witting, de când a fost transformat în spital pentru bolnavii COVID, între care suspendarea secțiilor, lipsa personalului, faptul că medicii ar fi obligați să practice în afara competențelor. 

Într-o declarație pentru Newsweek România, managerul Cristian Banu a negat acuzațiile medicilor, acuzându-i, la rândul său, că aceștia ar vrea ca spitalul să nu mai fie COVID și că este suspendat doar blocul operator. 

Newsweek România a cerut un punct de vedere Ministerului Sănătății privind situația de la acest spital, pe care îl vom publica atunci când îl vom primi. 

Citește textul aici: CF Witting, alt spital COVID făcut din pix: acuzații de malpraxis și ATI deschisă după două luni

Nu este singurul spital unde medicii acuză nereguli, o situație similară fiind și la Spitalul de Urgență Sf. Ioan din Capitală - EXCLUSIV Spitale COVID făcute din pix. Cazul „Sf. Ioan“, unde sunt infecționiști doar până la 15.00

Săptămâna trecută, Colegiul Medicilor din România a anunțat că i-a propus ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, o ordonanță care i-ar proteja pe medicii care îngrijesc pacienți COVID, iar Nelu Tătaru a acceptat. 

Colegiul Medicilor din România a propus Ministerului Sănătății să sprijine o OUG care vizează suspendarea temporară, pe durata pandemiei de COVID-19, a dispozițiilor din Legea 95/2006, privind restricțiile de acordare a asistenței medicale numai în domeniul competenței înscrise în avizul de liberă practică, eliberat de Colegiul Medicilor.

Colegiul Medicilor din România precizează că această modificare nu va fi echivalentă cu suspendarea
malpraxisului sau cu imunitatea medicului. Propunerea transmisă Ministerului Sănătății vine în urma a numeroase sesizări venite din partea medicilor din teritoriu, care au informat Colegiul Medicilor din România despre situația actuală.

Newsweek România a semnalat problema încă de acum două săptămâni. 

Citește și: Ministrul Tătaru promite OUG pentru medicii care riscă pușcăria dacă tratează bolnavii de COVID

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te