vineri 10 octombrie
EUR 5.0953 USD 4.3848
Abonează-te
Newsweek România

Omicron ar putea duce la sfârșitul pandemiei, speră epidemiologii

Data publicării: 29.11.2021 • 20:51 Data actualizării: 29.11.2021 • 20:51
Omicron ar putea duce la sfârșitul pandemiei, speră epidemiologii/foto: the guardian
Omicron ar putea duce la sfârșitul pandemiei, speră epidemiologii/foto: the guardian

Apariția variantei Omicron a noului coronavirus ar putea accelera sfârșitul pandemiei, răspândindu-se rapid și provocând simtptome ușoare. Africa de Sud nu a înregistrat internari sau decese din cauza supratulpinii. Însă va dura două săptămâni pentru a determina impactul real.

Noua variantă de Covid Omicron s-ar putea dovedi a fi un „cadou de Crăciun” dacă provoacă o boală mai ușoară, a susținut luni epidemiologul german Karl Lauterbach, care se află în cursa pentru a deveni următorul ministru al Sănătății, potrivit The Guardian.

Medicii din Africa de Sud au informat că tulpina provoacă simptome mai ușoare - cum ar fi dureri de cap și oboseală - decât versiunile anterioare ale virusului și nu a dus la nicio spitalizare sau deces.

Profesorul Karl Lauterbach a sugerat că varianta are atât de multe mutații - 32 numai pe proteina spike, de două ori mai multe decât Delta - ceea ce ar putea însemna că este „optimizată” pentru a infecta mai rapid dar a fi mai puțin letală, în conformitate cu modul în care evoluează majoritatea virusurilor respiratorii, care nu vor să-și ucidă „gazda”.

Citește și

Ce simptome are o persoană infectată cu varianta COVID Omicron

Mesaj fals al unui frizer din Găești despre COVID, distribuit de conturi rusești. 50.000 shares

Profesorul Paul Hunter, expert în boli infecțioase la Universitatea East England, crede că această teorie „ar putea fi adevărată”, dar și nivelurile ridicate de infecție și vaccinare anterioare ar putea oferi protecție împotriva tulpinii supramutante, care nu este complet de nerecunoscut pentru sistemul imunitar al supraviețuitorilor Covid sau al celor vaccinați.

Oamenii de știință au avertizat de multă vreme că este puțin probabil ca un coronavirus să fie eradicat vreodată, dar se va transforma în schimb într-un virus mai blând, asemănător răcelii.

Cu toate acestea, experții au avertizat luni că au nevoie de cel puțin două săptămâni pentru a determina ce impact va avea varianta Omicron, din cauza timpului necesar pentru ca cineva să se îmbolnăvească grav după ce prinde tulpina.

În pimul rând, se tem că Omicron, care afectează în special persoanele mai tinere, va tinde să aibă simptome mai grave pe măsură ce se răspândește în grupuri de vârstă mai înaintate.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră