miercuri 29 octombrie
EUR 5.0829 USD 4.3643
Abonează-te
Newsweek România

Medicii care luptă cu COVID-19 nu au primit bonificația promisă

Data publicării: 13.05.2020 • 16:53 Data actualizării: 13.05.2020 • 17:28
Nelu Tătaru  Foto: Inquam Photos /Octav Ganea
Nelu Tătaru Foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Cadrele medicale nu au primit nici acum bonificaţia promisă de preşedinte şi guvern celor care intră în contact cu pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, la Europa FM.

Motivul: nu a primit de la niciun spital lista cu numele celor care se califică pentru plata stimulentului de 2500 de lei brut.

„Așteptăm nominal listele prezentate de conducătorii unităților sanitare. (…) N-am primit de la niciun spital. Așteptăm să se facă nominalizarea. Încă sunt discuții la aceste spitale, care sunt persoanele. Noi am creat un cadru legislativ prin care să putem plăti, bonifica, acești oameni care au lucrat. Mai rămâne să știm și care sunt acești oameni. N-avem la nivel central de unde să știm”, a afirmat ministrul Sănătății.

Întrebat dacă nu îl sâcâie această întârziere a managerilor de spitale în a prezenta lista cu cei care în luna martie au avut pacienți cu noul coronavirus, ministrul a replicat: „Tocmai, faptul pentru care am cerut prelungirea coordonării de către Ministerul Sănătății a spitalelor din administrațiile publice locale arată faptul că ne sâcâie, așa cum ați spus și dumneavoastră, fiindcă trebuie făcută ordine și la nivelul spitalelor. Cât vom avea management pus pe alte criterii decât cele medicale sau manageriale, vom avea aceste situații”.

Ministrul Nelu Tătaru spune că unii angajaţi au reclamat la minister întârzierea plăţilor sau includerea pe liste a unor persoane care nu ar avea, în mod normal, acest drept.

El spune că a luat în calcul plăţi pentru 75 de mii de oameni şi contează pe 120 de milioane de euro bani europeni.

Stimulentul a fost aprobat în luna martie, când zeci de medici și asistenței amenințau cu demisia din cauza lipsei echipamentelor de protecție.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră