EXCLUSIV În România au fost confirmate 345 de cazuri de COVID cu tulpina britanică. 29 sunt copii

DE Flavia Drăgan | Actualizat: 10.03.2021 - 17:17
În România au fost confirmate 345 de cazuri de COVID cu tulpina britanică. 29 sunt copii. Sursă imagine: Inquam Photos - Virgil Simonescu

În România au fost confirmate, până în prezent, 345 de cazuri de infectare cu tulpina britanică a coronavirusului, a precizat INSP, într-un răspuns la solicitarea Newsweek România. Au mai fost confirmate și două cazuri cu tulpina sud-africană și alte două cu tulpina braziliană.

SHARE

„În acest moment s-au inregistrat 349 de cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determina îngrijorare, astfel:

- 345 cu varianta britanica (linia genetica B.1.1.7);

- 2 cu varianta originara din Africa de Sud (linia genetica B.1.351);

- 2 cu varianta braziliana P.1”, a precizat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), pentru Newsweek România

Citește și: VIDEO PREMIERĂ Meghan acuză familia regală britanică de rasism și că a dus-o în pragul sinuciderii

29 de cazuri COVID cu tulpina britanică, la copii 

Din cele 345 de cazuri confirmate cu tulpina COVID din UK, 29 au fost confirmate la copii, ia 316 la adulți. 

Cazurile de infectare cu noile tulpini COVID au fost înregistrate în 24 de județe, mai precizează INSP. 

Amintim că, într-o analiză publicată în 23 februarie, Institutul de Sănătate Publică a avertizat că, pe fondul redeschiderii școlii în format fizic, că deja rata de incidență era în creștere de două săptămâni și că se înregistra „o ușoară pozitivitate a cazurilor”.

INSP avertiza, astfel, că potrivit estimărilor epidemiologilor, în jurul datei de 20 martie, România va raporta circa 4.600 de cazuri noi pe zi.

Citește și: De ce au crescut spitalizările din nou după ce România a avut o lună de liniște în pandemia COVID

Această creștere cu circa 2% pe zi a cazurilor noi este explicabilă atât prin redeschiderea școlilor, cât și prin relaxarea atât la nivel individual,pe fondul „oboselii pandemice”, cât și din cauza redeschiderii în unele zone a activităților din horeca, jocuri de noroc și cultură, arăta INSP în analiza citată.

Totodată, INSP atrăgea atenția că, „la data de 23 februarie, din totalul cazurilor confirmate (in perioada 8 – 21 februarie) in grupa de vârsta 0-19 ani, 2.9% erau internați in secții (din care 44.7% cu forme ușoare sau asimptomatici) si 0.2% erau internați in secții de ATI”. 

„În perioada următoare este posibil sa se observe un impact indirect datorat faptului ca 97% din cazurile din grupa 0-19 ani sunt izolate la domiciliu. Este posibil ca aceste cazuri sa transmită infecția la persoanele adulte din aceeași locuința, iar acestea, in funcție de vârsta si comorbiditati, sa prezinte forme de boala care sa necesite spitalizare”, conform analizei citate. 

Tulpina braziliană a COVID, confirmată în București 

De asemenea, luni seară, INSP a anunțat primele două cazuri de infectare cu tulpina braziliană a COVID, ambele fiind în București. 

Unul dintre cazuri este un bărbat în vârstă de 38 de ani, din București, simptomatic, având condiții medicale preexistente, fără istoric de călătorie și fără contact cunoscut cu caz confirmat cu COVID-19. Sursa nu poate fi precizată.

Al doilea caz este un bărbat, în vârstă de 57 de ani, tot din București, simptomatic, având condiții medicale preexistente și care ar proveni dintr-un focar de colectivitate cu trei cazuri, sursa posibilă fiind unul dintre colegi.

Tulpina sud-africană, în București și Argeș 

În ceea ce privește cazurile de infectare cu tulpina COVID din Africa de Sud, cele două cazuri au fost confirmate în București și județul Argeș. 

Pacientul din Argeș este un cetățean turc, asimptomatic, testat la cerere în vederea plecării în Turcia, fără istoric de călătorie, fără contact cu caz confirmat. Sursa nu poate fi precizată. 

Celălalt caz este al jurnalistei Liana Alexandru, care a povestit pe Facebook că, în cea de-a 13-a zi de infectare a început să se simtă foarte rău, „febră, frisoane, dureri în gât, dureri de stomac, de organe interne, de oase, de dinți, de ochi, mi-am pierdut mirosul și am trăit stări de epuizare pe care nu le pot compara cu nimic”. 

Ea a fost contact direct al soțului ei, care însă nu a avut această tulpină.

Citește și: Jurnalista Liana Alexandru, infectată cu tulpina sud-africană, spune cum i-au fost încurcate probele

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te