luni 13 iulie
EUR 5.2339 USD 4.5801
Abonează-te
Newsweek România

Dormi cu o oră și jumătate mai puțin? Somnul insuficient îngrașă, crește riscul de diabet și boli de inimă

Data publicării: 13.07.2026 • 15:50
Somn - Foto: Profimedia images
Somn - Foto: Profimedia images
somn
somn

Reducerea somnului cu doar 90 de minute pe noapte, timp de șase săptămâni, poate favoriza sedentarismul și creșterea în greutate, arată un nou studiu. Cercetătorii spun că lipsa cronică a somnului poate avea efecte importante asupra metabolismului și sănătății cardiovasculare.

Dormitul cu doar o oră și jumătate mai puțin în fiecare noapte poate avea consecințe mai importante decât pare la prima vedere. Un nou studiu arată că persoanele care și-au redus durata somnului cu aproximativ 90 de minute, timp de șase săptămâni, au devenit mai sedentare și au acumulat kilograme în plus.

Dormi cu o oră și jumătate mai puțin? Somnul insuficient îngrașă, crește riscul de diabet și boli de inimă

Cercetarea, citată de Scientific American, a inclus 95 de adulți care, înainte de experiment, dormeau în mod obișnuit între șapte și opt ore pe noapte.

La finalul celor șase săptămâni, participanții luaseră în greutate, în medie, aproximativ o jumătate de kilogram și petreceau cu circa 17 minute mai mult pe zi în activități sedentare.

somn
Foto: Profimedia images

Cele mai evidente schimbări au fost observate în cazul bărbaților și al femeilor aflate la menopauză, care au ajuns să petreacă, în medie, cu aproximativ 30 de minute mai mult stând jos în fiecare zi.

Citește și: De câte ore de somn pe noapte au nevoie femeile? Nu este la fel ca la bărbați. Apar probleme hormonale

De ce lipsa somnului favorizează îngrășarea

Medicii cunosc de mai mulți ani legătura dintre somnul insuficient și riscul crescut de obezitate, diabet și boli cardiovasculare.

Noul studiu aduce însă o perspectivă mai apropiată de viața de zi cu zi, deoarece participanții nu au fost monitorizați într-un laborator și nu au fost supuși unor restricții extreme de somn, ci au continuat să își desfășoare activitățile obișnuite.

Citește și Dacă te trezești înainte să sune alarma e mai bine să te ridici sau să te duci la somn? Studiile avertizează

Marie-Pierre St-Onge, autoarea principală a cercetării și profesoară de medicină nutrițională la Columbia University Irving Medical Center, consideră că acesta este unul dintre punctele forte ale studiului.

„Este un experiment mai apropiat de viața reală, reflectă mai bine ceea ce observăm în practică și transmite un mesaj care poate fi aplicat direct la ceea ce experimentează oamenii în viața de zi cu zi”, a declarat Marie-Pierre St-Onge, profesoară de medicină nutrițională la Columbia University Irving Medical Center.

Potrivit cercetătorilor, aproximativ 30% dintre adulți se confruntă cu o lipsă cronică de somn, ceea ce face ca rezultatele studiului să fie relevante pentru un număr foarte mare de persoane.

Somnul insuficient crește și riscul de diabet și boli cardiovasculare

În alte cercetări realizate pe același grup de participanți, echipa coordonată de Marie-Pierre St-Onge a constatat că reducerea duratei somnului poate contribui la creșterea riscului de diabet zaharat de tip 2 și de afecțiuni cardiovasculare, în special în cazul anumitor categorii de persoane.

Jean-Philippe Chaput, cercetător în domeniul somnului și obezității la Children's Hospital of Eastern Ontario, care nu a participat la studiu, apreciază că rezultatele consolidează dovezile existente.

„Acest studiu confirmă ceea ce știam deja, dar printr-un design de cercetare mult mai solid”, a declarat Jean-Philippe Chaput, cercetător în sănătatea somnului și obezitate.

Specialistul atrage atenția că o creștere în greutate de aproximativ o jumătate de kilogram în șase săptămâni poate părea redusă, însă efectele pot deveni importante dacă lipsa somnului persistă luni sau chiar ani.

În continuare, echipa de cercetare își propune să analizeze dacă îmbunătățirea duratei somnului poate reduce riscurile pentru sănătate și poate contribui la prevenirea obezității și a bolilor metabolice.

Cercetărorii susțin că un somn suficient nu înseamnă doar odihnă, ci reprezintă un factor esențial pentru menținerea unei greutăți normale și pentru protejarea sănătății pe termen lung.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră