Cum te hidratezi sănătos cu bere după ce faci sport? Câtă ar trebui să bei?

DE Florentina Enache | Actualizat: 06.08.2024 - 11:31
Cum te hidratezi sănătos cu bere după ce faci sport? Câtă ar trebui să bei? - Foto: Freepik.com (Imagine cu rol ilustrativ)
Cum te hidratezi sănătos cu bere după ce faci sport? Câtă ar trebui să bei? - Foto: Freepik.com (Imagine cu rol ilustrativ)

Cum te hidratezi sănătos cu bere după ce faci sport? Câtă este bine să bei? Ce spun specialiștii?

SHARE

O analiză a consumului de bere legat de sporturile de anduranță a fost publicată în iulie în International Journal of Sport Nutrition and Exercise Metabolism. Printre constatări este și faptul că berea cu un conținut scăzut de alcool ar putea fi benefică pentru recuperarea după efort, chiar la fel de bună ca apa din unele puncte de vedere.

Pe baza cercetării, o bere cu un conținut scăzut de alcool (4%) poate fi eficientă pentru a hidrata corpul după un antrenament. Analiza mai spune că adăugarea de sodiu la berea fără alcool poate îmbunătăți proprietățile sale de hidratare, dar acest lucru schimbă gustul băuturii, conform unui articol al Men's Health.

Citește și: Câtă bere beau românii și de ce o recomandă medicii deși este o băutură alcoolică?

Odată ce depășiți 4% conținut de alcool sau beți mai mult de una sau două beri de 350 de mililitri cu un conținut de alcool scăzut, atunci beneficiile scad, spune Jaison Wynne, doctorand la Universitatea Old Dominion și coautor al cercetării. Atunci pot apărea alte probleme, inclusiv deshidratarea, reducerea efectelor antrenamentului asupra mușchilor și creșterea grăsimii corporale.

„Berea are carbohidrați și o cantitate mică de sodiu, în timp ce apa nu are, lucru care ar putea fi benefic după antrenament", spune Brad Schoenfeld, doctor și consilier la Men's Health și profesor asociat la Universitatea Lehman. De asemenea, este mai gustoasă decât apa, ceea ce te-ar face să vrei să te hidratezi și mai mult, adaugă el.

Citește și: Cum să răcești berea în doar 7 minute? Două trucuri ce te vor ajuta în zilele caniculare

Chiar mai bine, totuși, este să beți berea cu mâncare sau cu o altă băutură fără alcool, spune Wynne. „Când faci mișcare pierzi și electroliți, nu doar apă", spune Schoenfeld. Alimentele pot înlocui o parte dintre aceștia. Dacă beți bere obișnuită fără mâncare sau alte lichide și beți mai mult de una sau două, efectul diuretic al alcoolului va elimina și mai mult din lichidul cu care ați încercat să vă hidratați.

Citește și: Berea fără alcool care te poate lăsa fără permis. Producătorul a retras-o imediat de la vânzare

După un antrenament, mai există un avantaj: berea are polifenoli, compuși vegetali antioxidanți și antivirali care ar putea menține sistemul imunitar puternic și ar putea reduce șansele de infecții respiratorii care pot fi asociate cu antrenamentele intense. Deși majoritatea berilor conțin acești polifenoli din malț și hamei, studiul care a analizat berea și polifenolii s-a axat doar pe berea fără alcool.

Citește și: Ce bere este bună pentru stomac și nu îngrașă? Care este ”secretul”? Este demonstrat științific

Schoenfeld avertizează, însă, că oamenii nu ar trebui să consume bere după fiecare antrenament. Acest lucru trebuie făcut cu moderație, pentru că alcoolul este în detrimentul efectelor exercițiilor fizice și al sănătății în general.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te