Ovidiu Chiriac este implicat într-un proiect de recuperare medicală dedicat tinerilor sportivi, dar și în rezolvarea problemelor adulților și a vârstnicilor.
Newsweek România: Cum ați ajuns să lucrați cu sportivi ?
Ovidiu Chiriac: Mi-a plăcut mult sportul. Am lucrat cu sportivi profesioniști dar și cu echipe de fotbal. Spre exemplu am fost medic sportiv pe partea de recuperare în perioada 1995 - 1996 la echipa Rocar București, care evolua în prima ligă de fotbal.
Am ajuns acolo prin intermediul medicului ortoped Ion Codorean, care mi-a fost coleg de facultate. La Rocar jucau, atunci, Romulus Buia, iar antrenor era Dumitru Dumitriu (care a câștigat mai multe titluri de campion cu Steaua - n.red.).
De asemenea, Didi Prodan era pe final de carieră și mi-a devenit prieten. L-am întâlnit acolo și pe fostul internațional Toni Doboș.
Recuperararea medicală este principala mea specializare. Partea de recuperare medicală îi ajută foarte mult pe sportivi. Partea de medicație ține de medicina sportivă.
Am făcut și o specializare în 2000, numită „Managementul medical al sportivilor”, la Institutul de Medicină Sportivă. Am fost, cred 10-15 medici.
La final, am dat examen alături de doctorul Pompiliu Popescu (ani de zile medicul echipei naționale de fotbal n.red.).
A fost foarte interesant, am învățat cum s-a ajuns la performanțele extraordinare, la nivel mondial, din anii ’70-’80. Cheia a fost impunerea unui antrenament spartan. Totul este foarte riguros.
Antrenamentul trebuie să fie perfect organizat, așa cum făceau în trecut loturile noastre de gimnastică sau de caiac canoe care aduceau zeci de medalii la diverse competiții internaționale.
Acum, nici nu ne mai apropiem de acele perfomanțe pentru că nu mai există aceea organizare și nici antrenori care să se implice atât de mult.
Care sunt cele mai comune accidente în urma cărora pacienții vin la recuperare?
Văd, anual, două-trei mii de copii, în special atunci când vin la vizita medicală. De obicei, problemele patogene la copii sunt legate de cartilagiul de creștere de la genunchi sau entorse care țin foarte mult de pregătirea fizică a micilor sportivi.
Anul acesta am început să găsesc leziuni musculare, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum la copii. Sunt leziuni musculare cu hematom de 2-3 centimetri.
Într-adevăr, în cazul unui copil a fost un hematom post traumatic. Dar pentru că acel copil a practicat sportul în continuare, s-a trezit cu o hemoragie consistentă pe mușchi.
BENEFIC Exercițiile de streching și la spalier sunt recomandate pentru micii sportivi și nu numai - Foto: INQUAM PHOTOS/ Lavinia Cioacă
Un alt copil a venit cu leziuni musculare pe coapsă, leziuni care nu te aștepți să apară la asemenea vârstă.
Din păcate, se ajunge aici pentru că nu toate echipele de copii au un staff complet.
Însă, în ultimii ani, lucrurile s-au mai îmbunătățit. La nivel de AMFB, FRF, se organizează multe competiții sportive în care sunt implicate echipe de copii. Sunt optimist.
Ați văzut la echipele de fotbal Under 19, Under 21 au apărut performanțe, pentru că s-a investit. S-au făcut unele programe de pregătire.
Generația care a suferit din lipsa acestor programe de pregătire este exact generația de fotbaliști pe care o vedem astăzi la televizor (care a pierdut calificarea directă la Campionatul European - n. red.).
Cred că actuala generație va fi mai bine pregătită și vor exista mai puține accidentări.
La adolescenți ce probleme medicale ați identificat?
Au probleme de statică a coloanei. E o generație înaltă, fizic, ceea ce nu e rău. Dar e foarte important să îi vadă din timp un medic specialist pentru a se dezvolta sănătos, vertical.
Dacă lucrezi pentru a corecta aceste deficiențe, copiii se dezvoltă normal, nu mai ajungi în situația unor sportivi care, la 18-19 ani, au ghenunchii deplasați, axul deplasat.
Antrenorul trebuie să îi monitorizeze cum aleargă, cum se pregătesc și tot el trebuie să fie cel care să semnaleze eventualele anomalii.
Ce exerciții fizice de întreținere recomandați?
Gimnastica la spalier este foarte eficienă. Există diverse exerciții de tonifiere. Copiii nu au voie să lucreze forță, să ridice greutăți, dar pot face întinderi, streching, exerciții cu greutatea corpului.
Eu mi-am instalat un spalier în casă și pe copii îi pun să se agațe de el, ori de câte ori au timp.
Problemele de coloană pornesc
de la dezechilibre între
diverse grupe musculare
Lucrul cu aparate de forță nu este permis. După 14-15 ani, pot fi folosite doar greutăți mici.
Cât durează recuperarea în cazul unor leziuni de ligamente?
În cazul unei accidentări grave, la ligamente, recuperarea e complicată. Patologia la copii e diferită față de cea de la adulți.
Eu sunt adeptul unei recuperări active. Lași piciorul în ghips, după o entorsă de genunchi, timp de trei săptămâni.
Dar, la o săptămână aș scoate atela de imobilizare totală și aș pune o atelă cu flexie. Nu calci în picior decât cu 25%, ajutat de cârjă. Contează să nu lași imobilizat săptămâni în șir piciorul.
Dar, în tot acest timp pacientul trebuie atent supravegheat.
Care sunt problemele de coloană la oamenii maturi?
Oamenii vin la mine atunci când îi doare. Și, poate, după ce mai iau și niște tratament recomandat de la medicul de familie sau de un prieten.
Eu nu prea sunt adeptul tratamentului medicamentos oral decât în anumite situații. Poate și pentru că am lucrat mult cu sportivii.
Prefer metoda injectabilă pentru că e mult mai eficientă și ajunge direct la țintă. La sportivi și la copii de peste 14 ani le spun: dacă vrei să revii repede în competiție, facem injecții.
În general, pacienții vin cu patologie, cu durere, cu impotență funcțională la nivelul membrelor inferioare. Am avut un caz în care un pacient a venit cu o durere de gleznă, la un picior la care a avut multe entorse.
IMPLICARE Medicul Ovidiu Chiriac este implicat în susținerea medicală a tinerilor sportivi
L-am consultat și i-am spus că entorsa permanentă de gleznă are o altă cauză. I-am făcut un RMN și i-am descoperit o hernie lombară care ține de patologia de coloană.
Am tratat coloana, constant, timp de șase luni, și nu a mai avut entorse.
Ce exerciții recomandați pentru coloană?
Cele standard, de exemplu programul Williams care conține un pic de suplețe, de stretching, de întindere. Ideea este că fiecare trebuie să facă un pic de gimnastică dimineața.
Este ideal, indiferent de vârstă. Îmi sun copii și le spun să se agațe de spalier și să facă exerciții pentru abdomen. Eu dimineața nu plec fără să fac un pic de mișcare.
De mulți ani fac niște posturi izometrice de tonifiere a abdomenului care sunt foarte simple și durează un minut fiecare.
Ai făcut și un pic de stretching, ai pus articulații în mișcare, ai dat drumul circulației la creier, ai făcut tonifierea abdomenului.
Problemele de coloană de aici pornesc – de la un dezechilibru între diverse grupe musculare. Sigur, nu mă refer la cei care se nasc cu coloana deformată. Coloana poate fi strâmbă și fără o patologie de hernie de disc.
Iar, dacă faci niște rotații în afara cadrului tău obișnuit și ai ridicat și greutăți, pot apărea probleme. Când a apărut problema, trebuie acționat coerent.
Omul vine la mine ca la camera de gardă, cu dureri insuportabile. În această stare nu îi mai poți face fizioterapie. Trebuie pus la perfuzii, se fac infiltrații epidurale care relaxează foarte bine zona lombară.
Cât de facil este accesul la serviciile de recuperare medicală?
Tocmai pentru a permite accesul la acest gen de servicii pentru cât mai mulți sportivi tineri, am fondat Asociația Medicilor și Specialiștilor Kinetoterapeuți din Fotbal al cărui scop principal sunt activitățile de voluntariat pentru recuperare.
Avem o echipă de specialiști dedicați care vin astfel în folosul comunității și care contribuie astfel la creșterea sănătoasă a unor sportivi de perspectivă.