Oamenii (n.r. de la CAS) consideră că un consult care în privat face 200 de lei, ei au dreptul să îl deconteze cu 30 de lei. Întrucât au monopol pe strângerea banilor de la oameni şi au monopol în toate, pot să o facă cu cinism şi sfidare. Nu le cere nimeni socoteală.
Publicul crede că plăteşte contribuţii şi, ca urmare, când se îmbolnăvesc se duc liniştiţi la spital să se facă bine. De fapt labirintul deplasării lor, modul în care se plătesc serviciile de care au nevoie şi siguranţa că acestea sunt de fapt disponibile şi nu trebuiesc, din raţiuni economice, planificate după maslu şi împărtăşanie sunt toate mult mai complicate. Sistemul ştie să pună piedici atât medicului cât şi pacientului.
Politicienii au încetat de mult să amelioreze ceva. Ei sunt mulţumiţi că sistemul nu este, aparent, în colaps. Dar el este de fapt de mult, de facto, în precomă. Lipsesc de prea multă vreme resurse, oameni, profesionalism, rigori şi management. Distanţă dintre bolnav şi tratamentul adecvat creşte permanent, indiferent de salarii, de şpagă, de sporovăială şi filozoficale ministeriale.
Plata serviciilor continuă să fie tardivă, nedreaptă şi fantasmagorică. Motivaţia profesioniştilor scade constant şi numărul lor, al celor buni, diminuă permanent. Generaţie după generaţie alege să nu îşi mănânce sufletul şi sănătatea în cinismul local şi să plece.
