Astfel, Colegiul Medicilor din România a propus Ministerului Sănătății să sprijine o OUG care vizează suspendarea temporară, pe durata pandemiei de COVID-19, a dispozițiilor din Legea 95/2006, privind restricțiile de acordare a asistenței medicale numai în domeniul competenței înscrise în avizul de liberă practică, eliberat de Colegiul Medicilor.
Colegiul Medicilor din România precizează că această modificare nu va fi echivalentă cu suspendarea
malpraxisului sau cu imunitatea medicului.
Propunerea transmisă Ministerului Sănătății vine în urma a numeroase sesizări venite din partea
medicilor din teritoriu, care au informat Colegiul Medicilor din România despre situația actuală: deși vor
să se afle în continuare în prima linie a luptei împotriva COVID-19, să își îndeplinească profesia cu
dedicare și să îngrijească pacienții care au atât de mare nevoie de ei, vor să existe și o reglementare
clară a activității lor în aceste situații excepționale, vor acte concrete, nu declarații și asigurări verbale, se arată în comunicatul Colegiului Medicilor.
„În acest moment mulți dintre colegii noștri medici, aflați în prima linie în lupta împotriva pandemiei
de COVID-19, nu sunt apărați în exercitarea profesiei de către o reglementare care să acopere
situațiile în care, deși au o anumită specialitate, este nevoie să depășească această competență
înscrisă în avizul de liberă practică, mai ales pe fondul unor resurse medicale limitate, inclusiv resurse
umane”, a precizat profesorul Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor.
În urma discuțiilor, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, „a fost de acord cu aceste puncte de vedere, expuse în cadrul întâlnirii bilaterale, urmând ca, după avizul juridic, să inițieze demersurile pentru elaborarea unui act normativ în acest sens”, se arată în comunicatul CMR.
În acest moment, doar medicii cu specializările ATI, interne, pneumologie, boli infecțioase sunt acoperiți de lege când tratează bolnavi cu coronavirus, restul riscând să fie acuzați de exercitarea abuzivă a profesiei.
Newsweek România a scris săptămâna trecută despre acest fenomen, semnalat de avocatul Doru Costea, pe un grup al medicilor, și confirmat de medicul Adrian Wiener (senator USR), coordonator al Secției COVID de la Spitalul Județean Arad.
Citește mai multe aici: Mii de doctori care tratează bolnavi COVID riscă pușcăria. Doar 4 specializări, acoperite de lege
Cum se pot proteja medicii de acuzațiile de malpraxis atunci când tratează bolnavi COVID
De asemenea, Newsweek România a publicat și mărturiile unor surse medicale de la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, transformat peste noapte în spital (suport) COVID, unde nu există infecționiști decât delegați câteva ore pe zi, iar în restul timpului pe pacienții COVID ar trebui să îi îngrijească chirurgii.
Citește și: EXCLUSIV Spitale COVID făcute din pix. Cazul „Sf. Ioan“, unde sunt infecționiști doar până la 15.00