În 20 octombrie, Ministerul Sănătății anunța că va suplimenta numărul paturilor ATI cu 100 în București. Spitalele vizate de schimbare erau: Colentina, Floreasca, Sf. Ioan, Malaxa, Sf. Pantelimon, Spitalul CF Witing.
Cum s-a întâmplat practic acest lucru?
Surse medicale de la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan ne-au relatat despre cum spitalul a fost operaționalizat în doar câteva zile, fără ca unitatea să aibă vreun medic de boli infecțioase sau o secție de infecțioase, cum medicii de alte specialități s-au trezit că trebuie să trateze pacienți COVID, deși nu este specialitatea lor. În cele din urmă, când au fost delegați trei medici infecționiști de la spitalele de boli infecțioas din București, aceștia lucrează doar de la 08.00 la 15.00 și nu sunt gărzi pentru a se asigura permanența.
Aceste surse ne-au mai relatat că, din cauză că în avizul DSP nu este clar dacă, până la urmă, spitalul este suport COVID sau COVID, s-au trezit cu pacienți cu coronavirus cu pneumonii, pe care nu aveau competența să-i trateze.
Sursele medicale acuză că, în fapt, autoritățile și-au dorit un loc unde să vină pacienții „un cimitir al mamuților, să le pui oxigenul și «Doamne ajută» mai încolo. Sunt vreo 24 de locuri (la terapie intensivă, n.r.), s-au umplut în două zile. Locuri libere la ATI nu sunt. Deci, nu a fost vreun mare câștig că a fost acest spital transformat în spital COVID, dar se vede în cifre că au mai apărut nu-știu-câte paturi pentru bolnavii COVID. Din 185 (de paturi) tu mizai pe 24 (la ATI,n.r.)”.
Newsweek România a cerut puncte de vedere din partea conducerii Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, din partea Ministerului Sănătății și din partea Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, din cadrul DSU și le va publica atunci când le va primi.
DSP dă undă verde pentru spital COVID și, în același ordin, recunoaște că spitalul n-are nici măcar un medic infecționist
Conform avizului de funcționare cu caracter temporar, eliberat de Direcția de Sănătate Publică București în 31 octombrie 2020, „la cererea domnului dr. Agafiței Robert, în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgență Sf Ioan (...) obiectivul: Spital de adulți suport COVID-19”.
În acest aviz de funcționare, consultat de Newsweek România, DSP scrie în antet despre „spitalul suport COVID-19”, iar în concluzii se referă la „stabilirea Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan drept unitate sanitară care asigură asistență medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2”, cu alte cuvinte, Spitalul Sf. Ioan apare ca spital COVID.
DSP mai reține, în acest document, că este nevoie de „respectarea obligatorie a următoarelor clauze”:
- detașarea/angajarea unui medic de boli infecțioase (...)
- asigurarea mayerialelor sanitare condumabile în cantități corespunzătoare
- asigurarea cantităților necesare de soluții de dezinfecție a mâinilor prin spălare, frecare, de dezinfecție de nivel înalt a suprafețelor și dezinfecție a aeromicroflorei
- evaluarea stației de origen privind capacitatea de asigurare a necesarului de oxigen pentru pacienți COVID-19 pozitivi internați
- se vor asigura surse de oxigen pentru paturile care nu au în dotare console de oxigen
- întocmirea procedurilor privind circuitele unității sanitare.
„Avizul temporar de funcționare este eliberat în condițiile de necesitate impuse de contextul epidemiologic al infecției cu SARS-CoV-2 și de Ordinele Comandantului Acțiunii Secretar de Stat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (...) privind stabilirea Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan” drept unitate sanitară care asigură asistență medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2”, se încheie documentul DSP.
Pacienți COVID cu pneumonie, „internați la chirurgie plastică”
„În contextul COVID, nici un spital nu a fost pregătit să primească așa ceva, cu excepția spitalelor de boli infecțioase, care aveau deja niște circuite specifice; ca urmare cade în sarcina spitalelor de infecțioase – „Matei Balș” și „Victor Babeș” să fie spitale adevărate de COVID; pentru pacienții care au o afecțiune secundară pe lângă COVID s-au creat spitalele suport; de exemplu, dacă un pacient de la „Balș” internat cu COVID are un picior rupt, îl trimiți la spitalul suport”, explică sursele medicale diferența dintre spitalele COVID și spitale suport COVID.
Acestea arată că la Spitalul „Sf. Ioan”, „situația este într-o zonă gri, nu este clar, pentru că jonglează - nu știu dacă voit sau nu – cu două noțiuni diferite, titlul spune că este spital suport COVID, adică tratează COVID plus altceva, iar în corpul textului se face referire la spitalul COVID, unde este adevărul? Se creează o dihonie maximă. Primim pacienți care au doar COVID sau COVID cu altceva, din București și din țară”.
„Spitalul nu are o secție de infecțioase, nu există nici măcar un medic angajat al spitalului care să fie infecționist”, mai spun sursele, pentru Newsweek România, adăugând că „acum, la secția de chirurgie plastică, sunt internați pacienți cu pneumonie COVID. Este un caz vădit de malpraxis, pe care instituția aceasta, „Sf Ioan”, nu-l ia în calcul”, adaugă sursele.
Acestea spun că au cerut managementului să trimită o hotărâre scrisă prin care managementul să-și asume tratarea acestor pacienți, deși sunt depășite limitele de competență ale parafei, însă conducerea a refuzat.
Mai mult, sursele povestesc că, în momentul de față, mulți dintre ei pot funcționa „doar ca niște medici rezidenți, deși unii suntem medici primari, profesori de chirurgie, acționăm ca medici începători, pentru că suntem pe altă specialitate”.
Acestea spun că, „la nivel de cancan, ei au fost amenințați că vor fi dați afară dacă se opun deciziei, atât managerul, cât și directorul medical”.
Sursele din cadrul „Sf. Ioan” arată că au cerut Colegiului Medicilor să se pronunțe dacă în perioada de pandemie se excede dreptul de parafă, dar nu au primit răspuns. Mai mult, managementul ar fi întrebat greșit: la Ministerul Sănătății despre ordinul lui Raed Arafat privind situația spitalului – dacă e COVID sau suport COVID și la Ministerul de Interne (Departamentul pentru Situații de Urgență) despre depășirea dreptului de parafă.
Pacienții cu COVID, tratați de infecționiști de la 08.00 la 15.00
„Noi tratăm pacienți în limitele cunoștințelor noastre. Dacă era epidemie de altceva și noi dădeam protocolul medicului de interne, evident că nu ieșea bine. Avem trei doctorițe infecționiste detașate la 185 de paturi – care trebuie să gestioneze pe parafa lor tratamentul de COVID, doctorițe care vin la 08.00 și pleacă la ora 15.00, că ele sunt detașate doar în timpul orelor de program.
Nu a fost înființată și nu s-a dorit înființarea unei linii de gardă pentru medicul infecționist, respectivele doctorițe infecționiste făcându-și gărzile în spitalele de proveniență (spitale de boli infecțioase din București, n.r.). Cu alte cuvinte, spitalul acesta primește la 03.00 dimineața pacient COVID pozitiv, care este internat – că așa este ordinul Comandantului acțiunii – este internat oriunde în spital, și te uiți, la el, la chirurgie, și (situația, n.r.) e dorită și e lăsată așa.
Se refuză cu obstinație un răspuns, atât din partea Ministerului, cât și din partea Comandantului Acțiunii (Raed Arafat, n.r.) – cineva ne-a aruncat un cărbune fierbinte, n-avem nimic împotriva pacienților, intrăm la ei, îi vedem, dar cu limitele profesionale ale fiecăruia.
Orice pacient cu COVID poate să vină la „Sf. Ioan”, dacă sunt locuri, ne putem trezi cu pacienți de neurochirgie sau cu pacienți doar cu COVID care trebuie tratați – de chirurgia vasculară, de chirurgia toracică, de discipline chirurgicale; nu e în firea lucrurilor să și le asume ei, pentru că poate exista o greșeală de tratament sau poate omului i s-au sfârșit zilele, dar poate fi contestat tratamentul de către familie, pentru că în momentul de față nici unul din ordinele comandantului sau ale MS nu au trecut specific o degrevare a dreptului de parafă. Noi intrăm la pacienți, dar ne temem mereu, dacă se întâmplă ceva, suntem expuși. Nu au existat respingeri de pacienți, nu putem fi suspectați că nu avem empatie”, adaugă sursele medicale.
Acestea mai povestesc că pacienții cu coronavirus ajung la „Sf. Ioan”, ca la toate spitalele COVID, prin Centrul Național de Intervenție și nu există posibilitatea de a refuza pacientul, dacă sunt depășite competențele de parafă: „Te trezești cu pacientul în Salvare, ambulanța în sine nu poate fi redirecționată, doar eliberată, adică îți asumi pacientul – nu există că «pacientul nu-i de mine». Ni se spune: «Pe mine doar mă eliberați, luați pacientul și eu plec. Dacă aveți probleme, discutați cu centrul». Deci se întâmplă și astfel de lucruri”.
Sursele continuă: „Dacă e un caz simplu si vine pacientul la 03.00 dimineața, zici «sărutmâna» că e simplu, dacă însă, Doamne ferește, e complicat, trebuie un medic infecționist să-i stabilească tratamentul. Păi, abia de la 08.00, când vine doamna doctor. Și până maine ce facem? Că nu avem competența de parafă să prescriem medicația specifică pentru COVID . Suntem un fel de cimitir al mamuților, unde se retrag să moară, prin intermediul Centrului Național de Coordonare a Intervenției (CNCCI)”.
Sursele medicale acuză că, în fapt, autoritățile și-au dorit un loc unde să vină pacienții „un cimitir al mamuților, să le pui oxigenul și «Doamne ajută» mai încolo. Sunt vreo 24 de locuri, s-au umplut în două zile.
Locuri libere la ATI nu sunt. Deci, nu a fost vreun mare câștig că a fost acest spital transformat în spital COVID, dar se vede în cifre că au mai apărut nu-știu-câte paturi pentru bolnavii COVID. Din 185 (de paturi) tu mizai pe 24 (la ATI,n.r.)”.
Cum s-a transformat Sf. Ioan în spital (suport) COVID: Au mutat pacienții „ca pe saci”
Sursele medicale spun că „într-o zi de joi, pe la ora 17.00 (29 octombrie, n.r.), a început evacuarea pacientilor „de verde”, nu știm unde, tot prin CNCCI, avem pacienți care au ajuns pe la Câmpulung, acolo erau locuri, i-au dus ca pe saci. Vineri, pe la prânz, s-a terminat cu evacuarea și au început să curgă pacienții COVID, în contextul în care spitalul nu avea nici un infecționist, nici măcar detașat.
Infecționiștii au venit în săptămâna următoare. Neavând secție de infecțioase, spitalul nu avea medicamente de boli infecțioase, au dat comandă, au venit marți-miercuri. Dar ce s-a întâmplat cu pacienții care au venit de vineri și până miercuri? Pacienti care n-au venit cu medicamentele în sacoșă și cu consultul de boli infecțioase, aveam niște măști de oxigen să le punem pe față și eram cu «Doamne ajută să nu decedeze». Dincolo de faptul că erau pacienți identificați prost ca fiind COVID pozitivi, pe care i-am retestat și au ieșit COVID negativi, în ce situație legală încadrezi situația asta?”, spun sursele.
Acestea apreciază că managementul nu avea cum să prevadă aceste situații, dar că șefii au acceptat „cu prea multă ușurință” ca spitalul să fie golit azi, „iar de mâine să-l umplem cu pacienți COVID, fără să aibă o infrastructură reală”.
Pacienții non-COVID, lăsați pe dinafară
Sursele medicale din cadrul Spitalului „Sf. Ioan” sunt de părere că autoritățile ar fi trebuit să se gândească și la pacienții non-COVID, care acum sunt bulversați, pentru că găsesc cu greu locuri pentru a fi tratați.
Sursele spun că „sunt pe telefon cu pacienții” care așteptau să fie primiți la control și tratament și, din cauza transformării spitalului, nu îi mai pot primi și atunci pacienții au de ales: ori merg la alte spitale, caută alți doctori, ori merg la aceiași doctori, dar în privat, unde plătesc prețuri foarte mari.
Sursele spun că o soluție ar fi fost să aplicăm modelul spitalelor din Marea Britanie, unde sunt tratați bolnavii pentru orice afecțiune în toate spitalele: adică un pacient COVID care are și o altă afecțiune este tratat pentru amândouă, la orice spital care are boli infecțioase și specialitatea secundară, nu sunt spitale speciale în care sunt tratați bolnavii COVID.
„La noi ori avem spitale COVID, suport COVID sau verzi. (Cu COVID, n.r.) nu dispare lumea. Sigur, încă învățăm din mers, încă învață infecționiștii, ai aceste situații pe care le-ai putea rezolva foarte bine făcând zonă de COVID în toate spitalele și atunci ai fi văzut ce este nevoie să extinzi”, arată sursele.
Newsweek România a arătat că, din cauza unei lacune legislative, mii de doctori care tratează bolnavi COVID riscă să fie acuzați de exercitarea abuzivă a profesiei. Legea acoperă doar specializările de ATI, interne, pneumologie, boli infecțioase.
Citește mai multe aici: Mii de doctori care tratează bolnavi COVID riscă pușcăria. Doar 4 specializări, acoperite de lege
Cum se pot proteja medicii de acuzațiile de malpraxis atunci când tratează bolnavi COVID