Cea mai gravă epidemie de gripă din 2015 încoace

DE Flavia Drăgan | Actualizat: 08.03.2019 - 08:12
Ministrul 
Sănătății, Sorina Pintea, a declarat epidemia de gripă după ce au murit 54 de oameni

România se confruntă cu cel mai mare număr de decese din cauza gripei din ultimii ani, iar la Ministerul Sănătății este tăcere.

SHARE

Aproape zilnic, pe site-ul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), este urcat un raport sec care prezintă cele mai noi decese din cauza epidemiei de gripă. În 28 februarie, ultimul anunț sună astfel: „158. Bărbat în vârstă de 84 de ani, din jud. Cluj, confirmat cu virus gripal tip A, nesubtipat, având condiții medicale preexistente, dar nevaccinat anti-gripal. Data decesului: 26/02/2019“.

Cei 158 de oameni care au murit până în 28 februarie din cauza gripei sunt răspândiți în aproape toată țara, aveau de la 10 luni la 94 de ani, mulți dintre ei erau nevaccinați, unii sufereau și de alte boli. În 11 județe (Alba, Bistrița, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Harghita, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Tulcea, Vâlcea) nu s-a înregistrat niciun deces, potrivit celei mai recente informări a CNSCBT, care cuprinde datele din săptămâna
18-24 februarie.

Un copil de 10 luni, cea mai fragedă victimă a gripei

Cea mai tânără victimă a gripei a fost un copil de 10 luni, din județul Ilfov, nevaccinat antigripal și fără boli asociate, care a murit la începutul lunii ianuarie. În Ilfov au fost doar două decese.

O tânără de 26 de ani, de asemenea nevaccinată, din județul Giurgiu, a murit din cauza gripei.

Nici ea nu avea alte afecțiuni, era casnică, iar în comunitatea din care provenea doar o parte a oamenilor era vaccinată, potrivit datelor comunicate de Direcția de Sănătate Publică Giurgiu. În județ, s-au înregistrat până acum șapte decese, iar rata vaccinării este de 80 la sută.

Cea mai în vârstă victimă este o femeie de 94 de ani din București, care avea virusul gripal A și nu se vaccinase. În București, au murit până în prezent 19 oameni.

Top 5 județe cu cea mai mare mortalitate

  • Prahova – 32 decese
  • București – 19 decese
  • Constanța – 11 decese
  • Arad – 9 decese
  • Timiș – 8 decese


(Sursa: Institutul de Sănătate Publică,  raport 18-24 februarie)

„Activitatea gripală se menține peste nivelul așteptat“

În raportul Centrului de Boli Transmisibile, găsim informații despre evoluția gripei:  numărul infecțiilor cu gripă a scăzut, dar „se menține extinderea națională“, numărul deceselor este comparabil cu cel din săptămâna precedentă, iar în 45 la sută dintre cazurile de infecții respiratorii testate a fost confirmată gripa. O observație importantă în raport este că „activitatea gripală se menține în conti­nuare peste nivelul așteptat“.

De la începutul sezonului, au fost confirmate 1.821 de cazuri de gripă. Până în 24 februarie, au fost vaccinate antigripal 1.316.448 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății, cu 300.000 mai mult decât în sezonul precedent. Grupele la risc sunt copiii și adulții cu boli cronice – respiratorii, metabolice, renale, cardiovasculare, HIV/SIDA, gravidele, persoanele cu vârsta de peste 65 ani, copiii și bătrânii instituționalizați, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

Harta îmbolnăvirilor de gripă, în săptămâna 18-24 februarie. 1.821 de oameni au fost confirmați cu această boală

La nivel european, numărul cazurilor de gripă este în creștere, rata pozitivității la cazurile testate a fost de 53 la sută, iar cele mai multe cazuri de mortalitate au fost în grupele de vârstă 15-64 de ani și peste 65 de ani, potrivit unui raport al Institutului de Sănătate Publică, care nu  menționează și cifre.

Numărul deceselor pe sezoane

  • Sezon 2015-2016: 107 decese
  • Sezon 2016-2017: 27 decese
  • Sezon 2017-2018: 129 decese
  • Sezon 2018-2019: 158 decese

    (în 28 februarie) Sursa: CNSCBT

Pintea, tăcere pe tema gripei, după anunțarea oficială a epidemiei

Ultima declarație a ministrului Sănătății, Sorina Pintea, pe tema gripei, datează din 30 ianuarie. Atunci, în ziua când s-au înregistrat 54 de decese, Pintea a declarat oficial epidemia.

„Nu putem afirma că ne confruntăm cu un sezon gripal mai sever decât cel precedent, ci că s-a înregistrat un număr mai mare de decese mai devreme față de sezonul precedent. (...) Gripa activează pe tot teritoriul țării, chiar dacă la intensitate diferită. Din fericire, această gripă este datorată unei tulpini care are forme ușoare și medii de manifestare“, spunea Sorina Pintea, în 30 ianuarie.

Am întrebat Ministerul Sănătății ce măsuri a luat după declararea epidemiei de gripă și ce campanii de informare a derulat înainte de debutul sezonului gripal. Am fost redirecționată către Institutul Național de Sănătate Publică, unde am primit un răspuns punctual.

CNSCBT a recomandat direcțiilor de sănătate publică să colaboreze cu inspectoratele școlare, sfătuind școlile să efectueze triajul elevilor, să suspende cursurile, în cazul în care sunt mai mult de trei cazuri de îmbolnăvire într-o clasă. Populației, CNSCBT i-a recomandat să meargă la medic dacă suspectează că are gripă și să stea acasă.

Pentru spitale, recomandările au fost limitarea accesului vizitatorilor, dar și distribuirea de pliante și purtarea echipamentului de protecție adecvat, adică măști, mănuși și halate.

Pe site-ul Centrului Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate, unde se găsesc campaniile de vaccinare, apar mai multe afișe despre importanța vaccinării, dar este pomenită doar rujeola, unde România a bătut de asemenea un record: 62 de decese.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te