Beatrice Mahler: Valul trei al pandemiei a început în România. Pacienții internați, mult mai tineri

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 02.03.2021 - 09:31
Beatrice Mahler a anunțat că secţia ATI a unităţii medicale „este plină în acest moment”. / Foto: digi24.ro

Managerul Institutului Marius Nasta, medicul Beatrice Mahler a anunțat că secţia ATI a unităţii medicale „este plină în acest moment”, iar acest lucru şi tulpina britanică, „care circulă deja de ceva timp în România”, îi lasă impresia că al treilea val pandemic a început.

SHARE

„În ultimele patru zile, secţia COVID este aproape la capacitate maximă. De asemenea, numărul de pacienţi care se prezintă cu simptomatologie pentru testare a crescut. E o evoluţie care nu ne linişteşte deloc, din contră. Cel puţin pe mine mă îngrijorează”, a declarat Beatrice Mahler, la B1 TV, informează news.ro.

Citește și:

494 de clase/grupe şi-au suspendat activitatea din cauza COVID-19

Valul trei al pandemiei a început în România

Întrebată dacă se poate spune că valul al treilea a început şi în România, dar şi ce elemente ar putea duce la concluzia că am intrat în această fază, managerul Institutului Marius Nasta a explicat: „Pot să spun că pacienţii care se internează în acest moment sunt mult mai tineri decât cei pe care i-am avut anul trecut.

De asemenea, persoanele care vin să se interneze relatează faptul că aproape toţi membrii familiei cu care au intrat în contact s-au îmbolnăvit. Formele de boală sunt severe. Terapia în Institutul Marius Nasta este plină în acest moment şi acest lucru, şi tulpina britanică, care circulă deja de ceva timp în România, mă fac să cred că deja valul 3 a început şi în România”.

Citește și:

Doctorul Virgil Musta: De două săptămâni, cu greu mai facem faţă cazurilor severe de COVID

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te