Victor Ponta crede că moțiunea nu va trece

DE Alex Darvari, Alex Darvari | 30.08.2020 - 12:32
Inquam Photos

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, se arată sceptic cu privire la rezultatul moţiunii de cezură care se va dezbate luni, el acuzând un ”blat” între PNL şi PSD. ”Rezultatul cred că s-a şi scris, s-au numărat şi voturile. Nu se întâmplă nimic mâine, rămânem cu Orban”.

SHARE

Prezent, duminică, la lansarea candidaţilor Pro România în judeţul Ilfov pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020, Victor Ponta s-a arătat sceptic cu privire la succesul moţiunii de cenzură.

”Şi blaturile sunt foarte mari. Aici nu există PNL sau PSD, aici e un blat. Din păcate, ca să vă dau o veste proastă, blatul se duce mai departe, până la Parlament. Vă daţi seama că deja s-a negociat rezultatul moţiunii de mâine şi chiar dacă noi toţi, cei de la Pro România, o să votăm moţiunea de mâine, deja rezultatul cred că s-a şi scris, s-au numărat şi voturile. Nu   se întâmplă nimic mâine, rămâne cu Orban şi cu gaşca foarte bine finanţată din Ilfov”, a declarat Ponta în discursul ţinut în faţa membrilor de partid.

El a catalogat şi campania electorală pentru aceste alegeri drept una specială, ”gândită tot ca un blat între PSD şi PNL” pentru ca edilii în funcţia să îşi poată păstra mandatele.

”De fapt, asta au vrut, să nu se facă campanie şi să rămână totul cum era înainte, or noi trebuie să spargem acest blat şi să reuşim să facem ce nu au reuşit alţii”, a mai declarat Ponta.

Acesta le-a transmis membrilor Pro România: ”Nu suntem pe blat cu ei, nu ne pot cumpăra şi nu ne pot speria. Eu o să vă apăr şi pot să vă apăr destul de mult”.

Alegerile locale sunt programate în 27 septembrie, iar campania electorală a început vineri.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te