Procurorii din CSM au criticat dur declarațiile făcute joi seara de șeful Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), Gheorghe Stan, în contextul prevederilor Legii 544/2001 privind liberul acces la informații publice. Ei au discutat și despre scurgerile de informații din dosarele acestei Secții, fâcând trimitere la un denunț din dosarul Tel Drum-Liviu Dragnea.
Reacția vine dupa ce Gheorghe Stan a susținut, joi seara, o declarație de presă, alături de adjunctul său Adina Florea, în cadrul căreia a oferit informații cu privire la activitatea structurii.
Sectia pentru procurori din CSM s-a întrunit, vineri, într-o ședință de urgența, pentru a adopta o poziție privind modul de comunicare a acestuia.
"Au apărut, din pacate, prin vocea șefului acestei structuri, anumite infomații care trebuie corectate într-un făgaș al normalității", a explicat la începutul ședinței Nicolae Solomon, șeful Secției pentru procurori din CSM, relatează Ziare.com
Magistratul a criticat afirmația facută de Stan, conform căreia peste 70% din sesizările din dosarele preluate de la alte unități de parchet ar fi din oficiu.
"Am în față datele oficiale, comunicate chiar de Parchetul General, la momentul preluării acestor dosare. Citesc pe ultimii 3 ani. În 2016, avem un total de 4.579 cauze de soluționat, din care doar 94 de dosare sunt formate prin sesizări din oficiu, restul fiind denunțuri și plângeri ale persoanelor nemulțumite de soluțiile pronunțate în cauză. Mă refer la toate unitățile Ministerului Public. Este un procent de 2% pentru cauzele din oficiu", a explicat Solomon.
O altă afirmație făcută de Gheorghe Stan, considerată neîntemeiată de șeful procurorilor din CSM face referire la faptul că „majoritatea colegilor au fost de acord cu înființarea acestei Secții."
"Propunerea de înființare a acestei structuri nu a aparținut sistemului judiciar, nici din partea colegilor procurori, nici de la judecători, nici a CSM-ului. Trebuie sa precizăm faptul ca au fost două avize negative ale plenului CSM, că au fost peste 4.000 de semnături (de magistrați - n.red.) care au arătat o majoritate covârșitoare în sensul respingerii propunerii. Există o minoritate și din cadrul plenului CSM, și printre procurori și judecători, care au apreciat utilitatea înființării acestei structuri ca o garanție pentru independență. Dar marea majoritate, majoritatea covârșitoare, a apreciat că această Secție are un rol de presiune asupra colegilor noștri judecători și procurori." susține Stan.
De asemenea, Solomon susține că apar scurgeri de informații în presă.
"Având în vedere că în mod repetat au apărut tot felul de informații, chiar denunțul, în forma copiată, dintr-un dosar penal. În ultimile săptămâni am văzut mai multe scurgeri de informații în presă, declarații ale unor părți în presă, ale unor martori în presă. Apreciez că se impune efectuarea unor verificări ale Inspecției Judicare la PICCJ, cu privire la modul prin care se fac comunicările publice ale SIIJ și modul de gestionare a acestor scurgeri de informatii.”, susține șeful Secției pentru procurori din CSM.
Documentul la care se refera Nicolae Solomon că a fost "scurs" din SIIJ are legătura cu dosarul Tel Drum-Liviu Dragnea. Este vorba de denunțul făcut de Romica Parpalea împotriva lui Liviu Dragnea.
Denuntul a fost publicat de revista Qmagazine, condusă de Floriana Jucan, împreună cu mai multe date din dosarul procurorilor DNA. Articolul se numește: De ce a cerut Secția de Investigare a Magistraților dosarul Tel Drum de la DNA. DOVADA împotriva procurorilor
Nu se știe sursa acestor date din anchetă, în contextul în care o copie a dosarului Tel Drum a fost înaintată Secției pentru Investigare magistraților.
"În condițiile în care cineva a adus acuzații atat de grave unui grup de procurori din județul Teleorman care ar acționa la ordinul lui Liviu Dragnea, este de neînteles de ce DNA blochează predarea acestui dosar și de ce vrea să îi protejeze pe acești magistrați?", se intreaba autorul articolului.