Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Votul asupra moţiunii urmează să fie dat în şedinţa plenului de miercuri.
PSD a depus, miercurea trecută, în plenul Camerei, moţiunea simplă intitulată "Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor", semnată de 109 deputaţi social-democraţi.
În moţiune, deputaţii PSD cer demisia ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, motivând că în timpul care s-a scurs de la învestirea lui au văzut "atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani".
VIDEO Un român i-a înfipt un pix în față unei polițiste din Londra: I kill you
PNL nu va vota moțiunea PSD
Preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, a anunţat că PNL nu va vota moţiunea depusă de PSD.
"Există un principiu elementar al solidarităţii guvernamentale şi, în mod evident, Partidul Naţional Liberal nu va vota moţiunea depusă de PSD împotriva colegului nostru de coaliţie care girează poziţia de ministru al Sănătăţii. De altfel, mi se pare ridicol să vii să depui o moţiune după o lună de mandat, în condiţiile în care cred că e nevoie de o durată minimă de timp pentru a face o primă evaluare privind activitatea unui ministru", a afirmat sâmbăta trecută Ludovic Orban.
Telefonul care a salvat-o pe fata care s-a aruncat în fața metroului: Tati, nu mai iau mașina
USR nu are emoții
La rândul său, copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a subliniat că nu are emoţii în ceea ce priveşte moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, apreciind că aceasta a fost propusă de către social-democraţi doar pentru ''a se afla în treabă''.
"Nu am emoţii. E o moţiune propusă doar pentru a se afla în treabă cei de la PSD. Aşa înţeleg ei să facă opoziţie. Ai un ministru care nici nu s-a instalat bine şi vii şi îl acuzi de nişte lucruri pe care le-au făcut cei care au fost miniştrii PSD înainte. Noi avem miniştri ineficienţi PSD cu grămada. Avem trei foşti miniştri ai Sănătăţii din PSD care sunt urmăriţi penal acum, pentru fapte de corupţie sau asimilate cu corupţia. Avem fost ministru PSD care după accidentul Colectiv spunea că toate merg bine. Ei, Vlad Voiculescu spune că nu toate merg bine şi sunt foarte multe lucruri de reformat. Şi, da, vom introduce management profesionist în spitale. Nu va mai fi pe sinecuri politice şi pe prietenii sau ataşamente politice, cum ne-am obişnuit", a spus duminică Cioloş.
Interlopii români mor înjunghiați sau ciuruiți de gloanțe. Lista execuțiilor mafiote se mărește