Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române se va desfășura, în premieră, online

DE Vlad Turcanu | Actualizat: 07.09.2020 - 08:44
Bogdan Aurescu, ministru de Externe/ FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea
Bogdan Aurescu, ministru de Externe/ FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR) începe luni, tema ediţiei din acest an fiind "Impactul pandemiei asupra tendinţelor internaţionale şi răspunsurile diplomaţiei române".

SHARE

Evenimentul organizat de Ministerul Afacerilor Externe se desfăşoară în perioada 7-9 septembrie.

Lucrările Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române vor fi conduse de către ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, iar premierul Ludovic Orban va participa la sesiunea de deschidere.

Invitaţii străini ai ediţiei din acest an sunt: ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, care va fi prezent la Bucureşti în cadrul unei vizite oficiale, ministrul Afacerilor Externe al Regatului Haşemit al Regatului Iordaniei, Ayman Safadi, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Coreea, Kang Kyung-wha, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, ministrul Afacerilor Externe al Regatului Spaniei, Arancha Gonzalez Laya, şi secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană,.

"Având în vedere situaţia generată de pandemia de coronavirus, principalele teme abordate în cadrul sesiunilor din acest an vizează impactul crizei pandemice asupra relaţiilor internaţionale şi tendinţelor globale şi adaptarea instrumentelor diplomaţiei române în acest context", menţionează un comunicat transmis de către MAE.

De asemenea, vor fi abordate provocările semnificative cu care s-a confruntat diplomaţia română şi lecţiile învăţate în contextul pandemiei cu scopul analizării şi identificării liniilor de acţiune concretă pentru a sprijini evoluţiile pe plan extern favorabile intereselor României.

Lucrările reuniunii se vor referi şi la modalităţile de a consolida gestionarea componentelor consulare în contextul actual, cu scopul protejării şi promovării drepturilor cetăţenilor români din ţară şi din străinătate, mai arată MAE.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te