luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Realizările PNDL II: școli – 9%, unități sanitare – 6%, drumuri – 6%. Dăncilă face partea a III-a

Data publicării: 07.10.2019 • 14:59 Data actualizării: 07.10.2019 • 15:02
Inquam Photos
Inquam Photos

Premierul a anunțat că va aloca bani pentru Programul Național de Dezvoltare Locală 3. Primele două au fost un eșec uriaș.

„Am discutat și cu parlamentari, cu primari, cu cetățenii, mulți se vor răzgândi pentru că atunci când se vor întoarce în colegiul în care au fost votați vor da ochii cu primarii, cu cetățenii. Îi vor întreba: bun, ați votat moțiunea, ce a adus asta bun pentru noi cei care v-am votat, cei care v-am susținut să ajungeți în Parlamentul României? Nimeni nu a ajuns pe persoană fizică. (...)

Atunci când primarii nu-și vor mai primi fondurile pentru proiectele lor de dezvoltare locală, și mă refer la PNDL 1, PNDL 2, am dat drumul acum la Fondul de Dezvoltare și Investiții, cred că acest lucru va crea o mare nemulțumire și cei care iau o decizie trebuie să se gândească că se vor întâlni cu oamenii și-i vor întreba de ce au luat această decizie. (...) Vrem să introducem și PNDL 3 pentru aducțiune de gaze”, a spus Dăncilă, la Adevărul live.

PNDL 3 apare după ce PNDL 2 s-a dovedit un eșec.

Ei bine, rezultatele PNDL 2017 -2020 (2) arată prost.

În domeniul „alimentare cu apă”: număr obiective propuse: 545, finalizate - 23. Procent realizări: 4,2%.

În domeniul „canalizare”: număr obiective propuse - 521, finalizate - 26. Procent realizări: 4,9%.

În domeniul „școli”: număr obiective propuse - 1.386, finalizate -137. Procent realizări: 9,8%.

În domeniul „drumuri”: număr obiective propuse - 2.113, finalizate - 129. Procent realizări: 6%.

În domeniul „creșe și grădinițe”: număr obiective propuse - 864, finalizate - 54. Procent realizări: 6,2%.

Dăncilă, după Dragnea

Programul a fost gândit de Liviu Dragnea pe când era ministru al Dezvoltării în guvernul Ponta. Cu un buget inițial de un miliard de euro, Programul își propunea să dezvolte comunele, satele din România, dar și infrastructura acestora.

Într-un răspuns pentru Newsweek, Ministerul Dezvoltării a explicat situația:„investiții incluse sunt obiective de investiții noi, pentru care beneficiarii nu aveau, la data includerii în program, obținute documentele de urbanism necesare, documentațiile tehnice necesare realizării executării lucrărilor de construcții (proiect tehnic) întocmite, încheiate contracte de lucrări/servicii”, precizează ministerul.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră