marți 21 octombrie
EUR 5.0890 USD 4.3632
Abonează-te
Newsweek România

PSD, „profit" de 53 de milioane de lei în 2018 din bani publici

Data publicării: 23.10.2019 • 14:40 Data actualizării: 10.02.2020 • 12:22
Ciolacu (dreapta), șeful interimar al PSD/FOTO: facebook.com
Ciolacu (dreapta), șeful interimar al PSD/FOTO: facebook.com

Veniturile Partidului Social Democrat în 2018 au fost de peste 106 milioane de lei. Jumătate din sumă s-a dus pe cheltuieli, cealaltă jumătate a rămas în conturile partidului, ca excedent. Acum, însă, PSD plătește salarii cu întârziere și chiar a concediat personal.

Surse din PSD au declarat pentru Europa Liberă că din cauza problemelor financiare ale partidului angajații nu și-au primit la timp salariul în luna ianuarie. Noua conducere a început să concedieze o parte din personalul angajat în ultimii ani, iar partidul a încheiat un contract pentru comunicare cu o firmă apropiată de deputata PSD Diana Tușa.

PSD a încasat în 2019 aproape 144 de milioane de lei (în jur de 30 milioane de euro) de la bugetul de stat pentru funcționarea sa. Din acești bani trebuiau să fie plătiți și angajații partidului.

Citește și: Europa Liberă: PSD - salarii întârziate și concedieri

Conform datelor de la Ministerul de Finanțe, „veniturile din activitățile fără scop patrimonial" ale Partidului Social Democrat cu un an înainte, în 2018, au fost de 106.816.207 lei.

Potrivit Autorității Electorale Permanente, numai din subvenția primită de la statul român, PSD a încasat peste 98 de milioane de lei anul trecut.

Așadar, din cotizații, donații și alte surse, social-democrații au încasat doar opt milioane de ei în 2018, de 12 ori mai puțin decât banii publici.

Citește și: EXCLUSIV Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, banii partidului pe mașini de lux

Din cele peste 106 milioane de lei venituri, PSD a cheltuit 53.500.246 de lei, astfel că excedentul a fost de 53.315.961 de lei.

Citește și: Trezorierul PSD, trimis în judecată pentru cum a cheltuit subvenția de la stat

PSD declara la finele lui 2017 datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an în valoare de 21.5 milioane de lei, la 31.12.2018 datoriile au fost de 13.4 milioane de lei. O scădere de aproape 8 milioane de lei, în condițiile în care veniturile au fost de peste 106 milioane de lei, a dezvăluit Europa liberă.

Jurnaliștii au scris că partidele nu dau dovadă de transparență, ele nefăcând publice contractele pe care le au, cu cine sunt semnate și pe ce sume. Nu spun oficial nici ce sume plătesc televiziunilor în campania electorală sau pentru publicitate. Nici sumele date pentru consultanță nu sunt transparente.

Toate datele rămân la Autoritatea Electorală Permanentă, care publică anual doar sumele generale cheltuite de partide, fără ca acestea să fie defalcate.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră