Predoiu, despre decizia CCR: „Cu cât mai puţină transparenţă în viaţa publică, cu atât mai rău”

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 06.06.2025 - 12:37
Predoiu, despre decizia CCR: „Cu când mai puţină transparenţă în viaţa publică, cu atât mai rău” - Foto: Profimedia Images
Predoiu, despre decizia CCR: „Cu când mai puţină transparenţă în viaţa publică, cu atât mai rău” - Foto: Profimedia Images

Premierul interimar Cătălin Predoiu a spus, despre decizia CCR privind declarațiile de avere, că publicul trebuie încunoştiinţat că averile demnitarilor nu depăşesc veniturile lor.

SHARE

Cătălin Predoiu, șeful interimar al Executivului, a declarat, referitor la decizia CCR privind declarația de avere, că ar trebui să avem o transparență privind averile demnitarilor. 

Iar transparența despre averile demnitarilor poate consolida încrederea între cetăţeni, între public şi cei care conduc instituțiile la toate nivelurile. 

Predoiu, despre decizia CCR: „Cu cât mai puţină transparenţă în viaţa publică, cu atât mai rău.”.

„Ideea este să avem o largă transparenţă, dacă sunt chestiuni de reglat în lege trebuie refăcute, eu cred că într-o formă sau alta publicul trebuie să păstreze posibilitatea de a, nu neapărat monitoriza, dar de a fi încunoştiinţat că averile demnitarilor publici nu depăşesc veniturile lor.

Nu îmi permit să critic nicio instanţă din România pentru hotărârile pe care le dă. Nu e treaba mea să comunic hotărârile, nici nu ştiu exact care a fost raţionamentul, că n-am citit motivarea. Pe de altă parte, rezultatul acestei situaţii, judiciare şi legislative, este că avem mai puţină transparenţă în ceea ce priveşte publicarea averilor demnitarilor, ori acest lucru nu trebuie să rămână aşa.

Acum Legislativul trebuie să adopte o lege care, mă rog, să nu încalce nici Constituţia, nici reglementări europene, dar care să şi asigure publicului din România posibilitatea de a se asigura şi de a avea mai multă încredere în sensul că demnitarii nu îşi depăşesc atribuţiile şi nu acumulează valori materiale, financiare, peste veniturile lor, care ar ridica un semn de întrebare cu privire la onestitatea lor”, a declarat Cătălin Predoiu.

Citește și: Șeful CCR: 64.000 lei pensie, 40.000 lei salariu. A declarat secret venitul soției de 27.000 lei

Premierul interimar a mai spus că „tansparenţa în materie de bunuri mobile, imobile, de averi ale demnitarilor, de patrimoniu, este un element care poate consolida încrederea între cetăţeni, între public şi cei care conduc, demnitari, la toate nivelurile, pentru că nu-i vorba aici doar de nivelurile înalte ale administraţiei  şi niveluri intermediare”. 

Reamnintim că, joi, CCR a decis că prevederile legale potrivit cărora declaraţiile de avere trebuie să conţină şi bunurile şi veniturile soţilor sunt neconstituţionale, admiţând astfel o sesizare vizând articole ale Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. 

De asemenea, declaraţiile de avere nu vor mai fi publice, judecătorii CCR invocând, în acest caz ”concepţia europeană orientată spre necesitatea protecţiei vieţii private şi a datelor cu caracter personal”, dar şi prevederea din Constituţie potrivit căreia ”autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată”.

Citește și: CCR a decis să scoată din declarația de avere bunurile soților și copiilor. Care e motivul?

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te