Orban, despre scandalul Unifarm: Nu are nicio legătură cu guvernul

DE Valentin Mirică | Actualizat: 25.06.2020 - 22:40

Ludovic Orban a declarat joi seară, la Digi 24, că nu are nicio părere despre scandalul major de corupție de la Unifarm, pentru că nu are legătură cu guvernul său, care nu a făcut nicio numire la această companie de stat.

SHARE

Premierul a apreciat însă că Unifarm a avut un rol pozitiv la începutul pandemiei de coronavirus când a reușit să asigure un anumit procent de materiale sanitare.

”Au achiziționat kituri când nu se găseau nicăieri, au adus materiale de protecție pentru medici într-o perioadă dificilă. Lucrurile astea trebuie spuse. Nu am avut vreo informație ca s-ar fi săvârșit acte de corupție acolo, că el ar fi cerut avantaje materiale pentru anumite licitații. Dacă e așa, atunci e grav și Justiția trebuie să-și facă treaba”, a declarat Orban.

Primul ministru a ţinut să menţioneze că Adrian Ionel nu a fost pus în funcţie de PNL, ci acesta a primit funcţia de conducere a Unifarm în 2012, în perioada în care Victor Ponta conducea interimar Ministerul Sănătăţii. În locul lui Ponta a semnat Raed Arafat documentul prin care Adrian Ionel a primit funcţia de conducere în cadrul companiei.

”Prima oară Adrian Ionel a apărut în 2012, când Ponta era ministrul Sănătăţii. În 2016, când ministrul Sănătăţii era Vlad Voiculescu, cred, Consiliul de Administraţie l-a desenat director general”, a mai afirmat primul ministru.

Orban a adăugat că în 14 iulie expira mandatul lui Adrian Ionel la şefia Unifarm.

Consiliul de Administrație al Unifarm a decis miercuri suspendarea din funcție, pentru 60 de zile, a directorului Adrian Eugen Ionel, plasat sub control judiciar după ce DNA a deschis o anchetă de corupție împotriva sa.

Suspendarea începe de marți, din ziua plasării sale sub control judiciar dar nu poate fi făcută mai târziu de 14 iulie, pentru că atunci îi încetează mandatul de director general, transmite Ministerul Sănătății.

În locul său a fost numit director general interimar Ionuț Ionescu, pe o durată de maximum 4 luni, dar nu mai târziu de finalizarea procesului de recrutare pentru postul de director general.

Tot miercuri a fost suspendat și contractul de administrator al Adrian Ionel, începând, însă, de vineri, 26 iunie 2020, până la ridicarea măsurii dispuse de DNA sau de instanța de judecată.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te